Cursuri de drept procesual penal şi criminalistică : Prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice

CUVÂNT DE PREZENTARE

Simona Maria Vrăbiescu Kleckner
M.L.S. Columbia University
LL.M New York University

Fiica lui George G. Vrăbiescu
Nepoată de frate ai lui Nicolae G. Vrăbiescu

Tatăl meu George Vrăbiescu şi fratele său Nicolae, se trag dintr-o veche familie de boieri craioveni de pe moşia Locusteni, satul Brabeţi - din actualul judeţ Dolj -, atestată documentar din secolul al XVI-lea.
Familia Vrăbiescu a avut ca înaintaş pe Banul Baba Novac, urmat de postelnici, diaconi, preoţi şi un protopop, pe nume Constantin Brabeţeanu. Acesta din urmă a fost ctitorul bisericii din Brabeţi. Fiul său, Constantin, pitar şi boier de neam, a schimbat numele familiei din Brabeţeanu în Vrăbiescu, aceasta întâmplăndu-se în perioada în care era deputat în Divanul ad-hoc de sub ocupaţie otomană, date atestate în Dosarul nr. 494/1864 al Tribunalului Dolj.
Această descendenţă i-a legat pe ce doi fraţi George şi Nicolae în tot timpul vieţii lor, ei având un puternic ataşament faţă de moşia părintească, numită Genune, care ţinea de comuna Terpeziţa (situată nu departe de Craiova).
George şi Nicolae Vrăbiescu s-au născut la Craiova, la diferenţă de un an unul de celălalt, respectiv la 9 martie 1892 şi 17 martie 1893. Ei au rămas încă de mici orfani de tată, fiind crescuţi de mama lor, Ecaterina, născută Braneţu, şi sub supravegherea sporadică a unchiului lor Nicolae Vrăbiescu, fratele cel mic al tatălui lor, Gheorghe (Iorgu) Vrăbiescu. Toată viaţa fraţii s-au iubit, şi au fost nedespărţiţi, până la moartea lui Nicolae, în martie 1967, George supravieţuindu-i până în octombrie 1985.
Periplul şcolar l-au făcut împreună, urmând cursul primar la Fraţii Buzeşti, iar liceul la Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Studiile superioare le-au făcut la Facultatea de Drept din Paris, avându-i colegi şi prieteni, printre alţii, pe Gheorghe Sescioreanu, Ion Pleşia şi V. Missirliu. Împreună cu aceştia şi cu alţi câţiva colegi, timpul liber şi-l petreceau în folosul României, scriind diverse articole în Tribune Roumaine sau ţinând conferinţe pe diverse teme, în serviciul patriei şi cu scopul informării opiniei publice din Franţa despre mult doritul ideal de unire al naţiunii române.
În anul 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial, datorită unui puternic sentiment patriotic faţă de ţară, cei doi fraţi şi-au întrerupt sudiile, părăsind Franţa pentru a se întoarce în ţară, ocolind drumul de întoarcere în România prin Rusia, ajungând astfel cu mare greutate în patrie. Ajunşi acasă cei doi s-au înrolat imediat în Armata Română, ca ofiţeri combatanţi ai Regimentului 9 Artilerie. Ambii fraţi au fost decoraţi cu Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, în data de 15 martie 1922, iar cu Medalia Victoria a Marelui Război pentru Civilizaţie 1916-1922, în data de 10 mai 1923.
După război cei doi fraţi au revenit în Franţa pentru a-şi continua studiile, luându-şi licenţa în drept şi doctoratul în ştiinţe juridice. George Vrăbiescu s-a specializat în drept penal, urmând doi ani de cursuri de agregaţie de la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Medicină, devenind şi membru a Societăţii Închisorilor şi a Legislaţiei Criminale din Franţa. Nicolae Vrăbiescu s-a orientat spre dreptul civil. Teza tatălui meu este intitulată Contribution a l’etude critique du droit de grace. Tezele de doctorat ale celor doi fraţi le-am găsit în colecţia Facultăţii de Drept a Universităţii Columbia din Statele Unite ale Americii. Reîntorşi în ţară după finalizarea studiilor din Franţa, cei doi s-au înscris în baroul de avocaţi. George Vrăbiescu a profesat avocatura din anul 1915 până în anul 1925.
Anul 1925 a avut un mare impact asupra carierei şi vieţii fraţilor Vrăbiescu, deoarece la 1 ianuarie 1926 George a fost numit şi şi-a început activitatea ca referent titular la Consiliului Legislativ şi, concomitent, a fost numit asistent la Facultatea de Drept din Bucureşti.
În anul 1925 a avut loc căsătoria lui George Vrăbiescu cu mama mea Clemenţa Maria, născută la Craiova, fiica lui Anastase Cionea.
Odată instalat la Bucureşti, George Vrăbiescu şi-a început activitatea atât în domeniul didactic, predând cursul de procedură penală, prin rotaţie cu titularul catedrei, profesorul Vintilă Dongoroz sau predând aceste cursuri la catedra profesorului titular Vespasian V. Pella. Acesta din urmă era şi director al Institutului Superior de Ştiinţe Penale, iar când lipsea era înlocuit de taăl meu.
Din cadrul Facultăţii de Drept cel mai apropriat prieten al celor doi fraţi Vrăbiescu a fost renumitul avocat şi profesor Istrate Micescu, cu care George şi Nicolae împărtăşeau aceleaşi sentimente de dragoste faţă de pământul strămoşesc, faţă de România. Deseori cei trei plecau împreună la conacul lui Istrate de la Miceşti-Ciumeşti, fiind toţi trei pasionaţi vânători. Încă din copilărie am fost prietenă cu Istrătel, fiul lui Istrate Micescu, şi am fost de nenumărate ori în casa maestrului din Str. Zalomit din Bucureşti, unde admiram panoplia sa de arme. Mai tărziu am fost eleva renumitului profesor de Drept civil. Din păcate în anul 1945 Istrate Micescu a fost înlocuit de noua putere comunistă, catedra de Drept civil a Facultăţii de Drept fiind ocupată de fostul său asistent Tudor Popescu.
Părintele meu a mai fost prieten şi cu profesorul Vespasian Pella. Menţionez că în anul 1968, cu ocazia vizitei lui George Vrăbiescu la mine acasă, la New York, doamna Margareta Pella, văduva profesorului, a dorit mult să-l revadă pe tatăl meu, invitându-ne la ea acasă. Acolo se afla şi Constantin Vişoianu, fostul Ministru de Externe şi, pe atunci, preşedintele Comitetului Naţional Român din Exil. Revederea a fost extrem de plăcută.
Ca referent la Consiliul Legislativ, George Vrăbiescu a lucrat în cadrul Secţiei I de Drept public, în cooperare cu colegii săi din Ministerul Justiţiei, în special pentru întocmirea proiectelor de coduri represive româneşti, anume Codul Penal şi cel de Procedură Penală. A lucrat, de asemenea, şi la alte categorii de proiecte de legi. Cu privire la codificarea penală, rolul său a fost acela de a analiza textele juridice represive existente, în vederea unificării acestora. Au fost luate în considerare legislaţia din 1864 a Vechiului Regat, Codul de procedură penală ardelean din 1896, Codul de procedură penală bucovinean din 1874, procedura penală germană din 1924, codurile italiene din 1913 şi 1931, Codul polonez din 1929, precum şi alte legi specifice.
Cunoscând atât firea extrem de ordonată a părintelui meu, precum şi sentimentele sale patriotice, cred că el nu ar fi putut găsi un tărâm de activitate juridică mai prielnic decât la Consiliul Legislativ. Aici a desfăşurat o activitate de cercetare extrem de eficientă şi de laborioasă, analizând materialul existent, anume codurile ce se bazau pe concepţii diferite - cea latină şi cea germană -, prelucrându-l şi încercând să îi dea formă unitară, folositoare operei de creare a unui sistem legislativ coerent în materie penală. Aceste preocupări justifică de ce tatăl meu nu a precupeţit timpul său liber, lucrând cu pasiune, timp de doisprezece ani sub coordonarea mentorului său, Preşedintele Consiliului Legislativ, Ion Ionescu-Dolj, la opera de întocmire a noilor coduri. Împreună cu acesta au petrecut unele seri şi zile de sărbătoare la domiciliul preşedintelui, consultându-se şi cu alţi specialişti în Dreptul penal pentru a găsi cele mai bune soluţii chestiunilor de drept care îi preocupa.
Copil fiind şi apoi elevă în clasele primare, îmi aduc aminte cum seara sunau tot timpul telefoanele, răpindu-mi puţinul timp ce trebuia să îmi fie rezervat. Părintele meu era solicitat telefonic de mulţi specialişti în drept penal: Ion Ionescu-Dolj, Ion (Jean) Rădulescu, Vespasian Pella, Vintilă Dongoroz, I. Moruzi, Traian Pop şi mulţi alţii. Discutau despre termenii juridici specifici, dezbătând asupra conţinutului şi formei lor, încercând să aleagă care dintre ei ar fi mai potrivit într-o frază al nu ştiu cărui articol din cele două viitoare coduri. Stăteam ca pe ghimpi, sperând ca această conversaţie, care oricum nu mă interesa, să înceteze cât mai repede, pentru a salva din puţinul timp ce doream a-mi fi dedicat, timp care însă era mai totdeauna răpit de acest gen de discuţii. Noroc că absenţa tatălui era deseori înlocuită de prezenţa unchiului, Nicolae Vrăbiescu.
De fapt, admit că aveam doi taţi.
Odată opera de unificare legislativă finalizată, George Vrăbiescu a participat la dezbaterile specialiştilor privitoare la cele două coduri în cadrul unor seminarii organizate în acest scop fie luând cuvântul, fie răspunzând la diverse întrebări. Aceste dezbateri erau prilejuite de conferinţele organizate de Asociaţia Juridică Dissescu, situată în Aula Fundaţiei Carol I, ori de şedinţele Cercului de Ştiinţe Penale. Cu aceste ocazii tatăl meu dădea explicaţii mai ample asupra soluţiilor adoptate, ca unul care lucrase efectiv la elaborarea codurilor, referindu-se la diverse aspecte, cum ar fi: regimul sancţionator, uneori mai sever dar evident mai evoluat al noilor coduri faţă de textele care i-au servit ca model; spiritul noi regmenetări asupra fiecărei categorie de crime şi delicte; principiul garantării libertăţii individuale; limitarea atribuţiilor organelor de urmărire penală; necesitatea existenţei procedurii penale ca o disciplină aparte etc. Cu aceste ocazii George Vrăbiescu a subliniat şi faptul că această nouă codificare, a cărei elaborare durase timp de doisprezece ani, deşi s-a desfăşurat pe o perioadă destul de lungă ca timp, ea a fost relativ scurtă, cel puţin prin comparaţie cu perioada în care a fost elaborat Codul civil german (BGB) de la 1900, care durase o jumătate de veac.
Într-o şedinţă a Cercului de Studii Penale, la întrebarea fruntaşilor din Baroul Ilfov, avocaţii Radu D. Rosetti, Paul P.Iliescu şi C.Titel-Petrescu despre părerea sa asupra codurilor, G. Vrăbiescu a declarat: În ceea ce mă priveşte, ca unul care am luat parte la întocmirea acestor opere, înţeleg să mă reţin de la orice aprecieri anticipate. Suntem datori să lăsăm să se pronunţe întâi justiţia, care este chemată să le aplice şi care este chemată să le comenteze. Totuşi nu mă pot abţine a nu manifesta intima mea convingere şi anume că această operă de unificare legislativă, care este produsul minţii şi sufletului românesc - întrucât la ea a colaborat tot ceea ce a avut ţara ca specialist în această materie - este o operă bună, corespunzând atât nevoilor noastre sociale cât şi dezideratelor moderne ale ştiinţei penale.
Opera de codificare s-a încheiat oficial cu promulgarea noilor coduri Carol II, la 17 martie 1936 (M.Of. nr. 65 din 18 martie 1936), eveniment oficiat la Palatul Regal, în Sala Tonului. Pentru devotamentul muncii sale George Vrăbiescu a fost considerat ca fiind unul dintre autorii acestor două coduri, astfel încât a fost decorat de către Rege, dimpreună cu mentorul său, Academicianul şi Profesorul Ionescu-Dolj şi cu profesorul Ion Rădulescu, prietenul său.
După intrarea în vigoare a codurilor, la 18 martie 1936, Valer Pop, Ministrul de Justiţie din acea perioadă, a scos în evidenţă necesitatea specializării magistratului în penal şi pregătirea personalului administrativ penitenciar, mai ales datorită faptului că procedura penală era acum considerată o nouă disciplină, de sine stătătoare şi cu un rol bine determinat. George Vrăbiescu a predat această materie sub formă de studii aprofundate la Institutul Superior de Ştiinţe Penale, unde a ţinut seminarii, precum şi la Şcoala de Război şi la Jandarmerie.
Este oportun cred să menţionez aici rolul fostului Consiliul Legislativ care, conform art. 76 din Constituţia din 1923, avea menirea să ajute la întocmirea şi coordonarea elaborării legilor.
Nicolae Vrăbiescu, fratele tatălui meu, analizând rolul Consiliului, notează că: Înainte de a fi fost votate legile trebuia să se obţină în prealabil avizul Consiliului, care acţiona ca un organ de control al puterii legislative. Datorită acestui procedeu, legea nu mai putea fi votată prin surprindere, ci trebuia discutată în Parlament, de către Cameră (…), care primea de la Consiliu tot materialul juridic necesar dezbaterilor respective. Această instituţie este cu atât mai necesară cu cât nu toţi parlamentarii posedă acelaşi nivel juridic.
Odată cu instaurarea puterii comuniste Consiliul Legislativ a fost desfiinţat, anume în anul 1948 şi, prin urmare, activitatea lui George Vrăbiescu, în calitate de consilier, a încetat şi ea, după 22 de ani de activitate.
Menţionez că pentru toată munca sa desfăşurată la Consiliul Legislativ, tatăl meu a fost decorat, ca referent titular al Consiliului, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer, la data 27 iulie 1928, iar apoi şi cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, la data de 5 noiembrie 1936. De asemena, el a mai fost decorat, în calitate de Consilier Permanent al Consiliului Legislativ, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor, la data de 9 mai 1942.
Înainte de desfiinţarea Consiliului Legislativ, George Vrăbiescu a avut trista sarcină, în iunie 1947, de a elogia activitatea defunctului Prim-Preşedinte al acestuia, Ion Ionescu-Dolj, care decedase.
În context, legat de opera de ansamblu realizată de Consiliul Legislativ, doresc să accentuez şi asupra prieteniei ce îl lega pe George Vrăbiescu de Ion Ionescu-Dolj. În cuvântarea ţinută în iunie 1947, tatăl meu a arătat printre altele că: Ţara pierde un jurist, un mare român şi un mare susţinător al ideilor umanitare (...), care a consolidat nivelul ştiinţific al instituţiei, dându-i un rol bine definit în viaţa statului român.
În anii 1970 Gerhard Muller, profesor de ciminalistică la New York University a luat iniţiativa de a publica American Series of Foreign Penal Codes. Pentru a onora munca părintelui meu privind elaborarea Codului penal român din 1936, angajată fiind la Biblioteca de Drept a Universităţii americane, i-am cerut profesorului Muller să îmi permită să traduc în engleză textul Codului penal român din 1967 (care a preluat unele idei ale Codului de la 1936), pentru ca acesta să facă parte din seria coordonată de domnia sa. Am lucrat, ca şi tata uneori, în timpul meu liber, serile şi week-end-urile. Codul penal român tradus în limba engleză a apărut în anul 1975, având numărul 20 din seria coordonată de profesorul Muller, publicată de Criminal Law Education and Reseach Center (CLEAR) din cadrul Universităţii din New York.
Dupa căderea comunismului în România am tradus în limba engleză şi modificările la Codul penal survenite în perioada 1967-2000, pentru lucrarea Codului penal. Romanian penal Code, lucrare îngrijită de Florin Ciutacu şi publicată la Editura SIGMA în anul 2001. Cartea respectivă a fost publicată în ediţie bilingvă, română şi engleză.
În ceea ce priveşte activitatea didactică a lui George Vrăbiescu, ca şi conferenţiar la Facultatea de Drept din Bucureşti, aceasta a încetat în anul 1951, adică după 26 de ani de învăţământ universitar. La 1 mai 1951 tatăl meu a fost disponibilizat, împreună cu mulţi dintre colegii săi. El nu a mai avut astfel posibilitatea de a fi avansat la gradul de profesor: înainte de 1951 fie nu exista catedră de drept penal disponibilă, fie din motive de ordin politic, tatăl meu neparticipând activ la viaţa politică a vreunui partid, care să-i fi susţinut promovarea la gradul de profesor universitar.
Mai menţionez că tatăl meu a donat bibiliotaca sa juridică Biblotecii Centrale Universitare din Bucureşti în iulie 1964.
Opiniile politice ale fraţilor Vrăbiescu îmi sunt bine cunoscute. Datorită tradiţiei din familie, ei aveau idei liberale, însă cu unele nuanţe de conservatorism. În ceea ce priveşte politica externă, afinitatea celor doi fraţi era îndreptată către Franţa şi Anglia. George şi Nicolae au fost împotriva mişcării legionare, iar în anul 1944 au militat pentru ieşirea României din războiul dus alături de Germania, a cărei înfrângere era iminentă. În ceea ce priveşte regimul comunist instaurat începând cu anul 1945, cei doi s-au opus acestuia, printre altele fiind împotriva legislaţiei agrare din 23 martie 1949, deoarece, ca jurişti, nu puteau susţine decât garantarea proprietăţii, conform spiritului Constituţiei din 1923.
George Vrăbiescu era un om care nu făcea compromisuri. Aceasta se datora în principal educaţiei primite în familie. Principiile sale de viaţă şi patriotismul au rămas aceleaşi pe tot parcursul vieţii, chiar dacă unele tentaţii, care se dovedeau însă a fi contrare acestor principii, s-ar fi dovedit a fi avut un impact asupra intereselor sale imediate. Ofer cititorului un exemplu, ilustrativ cred în acest sens: profesorul Vintilă Dongoroz, care în acelaşi timp era şi prietenul său, l-a informat după epurarea din 1951 a elitei profesorilor de la Facultatea de Drept, cu privire la înfiinţarea noului Institut de Cercetări Juridice, întrebând dacă tatăl meu nu ar dori cumva să lucreze şi el la acest Institut, împreună cu alţi foşti colegi de la Facultatea de Drept. Vrăbiescu a răspuns: Dragă Vintilă, îţi mulţumesc mult că te-ai gândit la mine, dar nu cred că pot lucra într-o instituţie a noii puteri, care disfiinţează legislaţia la care am lucrat ani de zile, în spiritul principiilor juridice pe care le susţin şi pentru care m-am luptat în războiul 1916-1918!. În urma acestui refuz, George Vrăbiescu a rămas cu o pensie infimă, prin comparaţie cu salariile şi pensiile celor care au lucrat la Institutul de Cercetări Juridice; în plus numele multor cercetători a rămas cunoscut până astăzi, pe când activitatea lui George Vrăbiescu a rămas cufundată în tăcerea trecutului.
Juristul George Vrăbiescu a fost un gânditor al dreptului penal şi al criminalisticii, fiind preocupat şi de aspectul umanistic al acestor legi represive, şi nu a fost doar un autor de cursuri universitare (pe care le preda după notele sale scrise). Am hotărât să public acum aceste cursuri, pentru ele să rămână o mărturie a activităţii sale ştiinţifice. Mă refer nu numai la conţinutul ca atare al operei sale ci şi la limbajul juridic întrebuinţat, care cred că este susceptibil să joace un rol important în scrierea şi înţelegerea ştiinţei dreptului. Cuvintele şi expresiile folosite de autor, specifice ştiinţei dreptului, sunt precise şi clare, aceasta spre a asigura o certitudine şi siguranţă cititorului în înţelegerea şi aplicarea textului de lege. Aşa cum credea tatăl meu, lipsa acestor calităţi specifice limbajului juridic poate aduce ambiguităţi de interpretare, care pot fi dătătoare de confuzii, cu urmări grave nu numai în aplicarea textului la un caz anume, dar şi pentru ansamblul ştiinţei dreptului.
Am hotărât să public şi articolele de specialitate ale fraţilor Vrăbiescu. George Vrăbiescu s-a concentrat şi sub acest aspect asupra dreptului penal, iar Nicolae Vrabiescu, avocat la Baroul Ilfov, deputat, comentând aspecte ale dreptului civil sau şi alte chestiuni de ordin politic ori social, multe dintre ele cu conotaţii juridice. Aceste articole, comentarii şi prelegeri ale fraţilor Vrăbiescu, ca şi comentariile presei despre cele scrise de ei, au apărut în diverse jurnale şi reviste de specialitate ale vremii, cum ar fi: Adevărul, Cronica, Curierul Judiciar, Curentul, Dimineaţa, Îndreptarea, Universul, Viitorul, Pandectele Române etc. Împreună cu editorul am ales ca aceste studii şi articole să le reproducem în ordinea cronologică a publicării lor în original.
Publicând această carte am satisfacţia să ştiu că mi-am achitat o datorie morală faţă de tatăl şi de unchiul meu, cu toate că opera lor vede lumina tiparului târziu, în anul 2009.
Sper ca prin publicarea operei lor, George şi Nicolae Vrăbiescu, ca specialişti ce cred ca au adus o contribuţie la dezvoltarea ştiinţei dreptului românesc şi, în egală măsură, la opera de legiferare a statului român, să nu fie daţi uitării.

11 Noiembrie 2009

**************************************************************************************

Prefață

Conferenţiar univ.Dr. Lavinia Valeria Lefterache
Facultatea de Drept
Universitatea din Bucureşti

Lucrarea de faţă reprezintă un excelent exemplu de exerciţiu intelectual al echilibrului dintre tradiţie şi inovaţie. Cursurile lui George Vrăbiescu, corespondenţa privată şi articolele publicate de George Vrăbiescu şi fratele acestuia Nicolae Vrăbiescu, reflectă în egală măsură imaginea preocupărilor din viaţa juridică europeană, cu precădere în materie procesual penală, dar şi transformările produse între 1918 şi 1957 în societatea românească.
Lucrări clasice ale doctrinei penale, cursurile aprofundate de drept procesual penal pentru studii doctorale (1946-1947, 1947-1948) şi cursul de criminalistică (1950-1951) avându-l ca autor pe reputatul jurist George Vrăbiescu sunt publicate alături de corespondenţa personală şi articolele din ziarele vremii ce scot în evidenţă activitatea autorului în cadrul Facultăţii de drept a Universităţii din Bucureşti, Consiliului legislativ sau Cercului de Ştiinţe Penale (1922-1943). Totodată sunt publicate articolele fratelui său Nicolae Vrăbiescu, scrise de acesta în calitate de avocat sau membru al Parlamentului României(1918-1945).
Cursurile de procedură penală şi criminalistică reprezintă deopotrivă o cercetare în domeniul filosofiei, istoriei, dreptului pozitiv şi dreptului comparat. A realiza justiţia înseamnă a cumpăni dreptul la lumina adevărului în forma specială dată de lege, notă George Vrăbiescu în Cursul aprofundat pentru doctoratul din 1947-1948. Prelegerile de procedură penală analizează instituţiile dreptului atât sub aspect teoretic cât şi legislativ (George Vrăbiescu în calitatea sa de referent la secţia de drept public a Consiliului legislativ a contribuit la proiectele codurilor apărute în 1936) demonstrând o profundă cultură juridică europeană. Autorul sintetizează doctrina română (lucrările lui Tanoviceanu, Vintilă Dongoroz, Ion Ionescu-Dolj,V. Pella, I. Teodorescu) şi străină (sunt adesea citaţi şi analizaţi Garraud, Roux, Vidal, Carrara, De Vabres) făcând propriile comentarii, rezultat al unei înţelegeri subtile a fenomenului juridic.
Cercetător avizat în ceea ce priveşte problemele juridice şi politice, George Vrăbiescu analizează în cele 16 prelegeri ale Cursului de procedură penală aprofundată pentru doctoratul juridic(1946-1947) şi respectiv cele 21 de prelegeri ale Cursului aprofundat pentru doctoratul din 1947-1948, evoluţia acţiunii în procesul penal (atât acţiunea penală cât şi cea civilă) şi a sistemelor procedurale (inchizitorial, acuzatorial, mixt). Un curs de doctorat implică dezvoltarea unei părţi din totalitatea materiei ce forma cursul general al unei discipline, aprofundarea unui subiect determinat, astfel încât autorul face o adevărată călătorie în timp şi spaţiu, de la dreptul roman la cel modern, de la sistemul common law la cel romano germanic, pentru a demonstra că circulaţia valorilor, principiilor si preceptelor nu poate fi impiedicată de graniţele naţionale, astfel încât multe instituţii au sensuri comune întregului sistem de drept continental.
Cursul de criminalistică (1950-1951) examinează raportul care există între criminalistică şi normele de procedură penală, precum şi teoria probelor în penal, respectiv identificarea criminalistică (dactiloscopia, cazierul judiciar şi serviciul de identificare, portretul vorbit, armele de foc, descinderile la faţa locului, cercetarea documentelor, falsurile în înscrisuri, psihologia infractorilor, organizarea planului de investigaţie, investigaţiile la faţa locului, percheziţia, expertiza, interogatoriul, metodele speciale de investigaţie în cazurile de crimă, de viol, delapidare, jaf şi tâlhărie, precum şi în materie de incendiu).
Analiza instituţiilor juridice scoate în evidenţă faptul că fără fundamentare teoretică, fără primatul valorilor, dreptul s-ar dovedi inutil. Înţelegerea evoluţiei elementelor de tehnică juridică, în cadrul şcolilor pozitivistă, clasică şi neoclasică face totodată posibil accesul la înţelegerea fenomenelor juridice din perioada respectivă: renunţarea la curtea cu juraţi şi trecerea la sistemul curţilor de apel, rolul persoanei juridice în exercitarea acţiunii penale, dezbaterea referitoare la inamovibilitate sau stabilitate drept garanţie a independenţei membrilor parchetului, rolul justiţiilor populare după cel de-al doilea Război Mondial în Germania, Italia şi Uniunea Sovietică, Tribunalul Poporului în România.
Soluţiile propuse de autor sunt rezultatul unei comunicări continue cu filosofia dreptului. Argumentând necesitatea renunţării la sistemul curţilor cu juraţi, George Vrăbiescu afirmă Beccaria s-a înşelat când a zis că este preferabilă ignoranţa care judecă prin simţământ decât ştiinţa care judecă prin opinie şi cred că mai degrabă a avut dreptate Aristotel când a afirmat legiuitorul nu trebuie să ordone aceluiaşi individ care cântă cu flautul să facă şi ghetele.
Deşi au trecut 60 de ani de la publicarea cursurilor, iar instituţiile juridice au suferit transformări, meritul lucrării constă în recuperarea raţiunii de a fi a normelor juridice, indiferent de materia lor, şi anume crearea unei ordini juridice bazată pe ideea de libertate şi siguranţă.
Ultimele părţi ale lucrării sunt dedicate corespondenţei şi articolelor publicate în ziarele vremii privindu-i pe George Vrăbiescu şi pe fratele său, avocatul Nicolae Vrăbiescu. Stilul literar nu afectează rigoarea ştiinţifică a demonstraţiilor, cu precădere în domeniul penal, pentru George Vrăbiescu sau cel al dreptului civil, pentru fratele său.
Apariţia lucrării reprezintă un omagiu rolului lui George Vrăbiescu în viaţa universitară, devotamentului fraţilor Vrăbiescu faţă de cariera juridică şi valorile morale.

15 Noiembrie 2009

**************************************************************************************

Prefață

Avocat Ion Ilie –Iordachescu
Decanul Baroului București

Lucrarea Curs de procedură penală aprofundată pentru doctoratul juridic 1946-1947, având valoarea unui veritabil curs universitar, analizează în prima parte, amănunţit, într-o perioadă de răscruce în istoria României, conţinutul acţiunilor penale şi civile în procesul penal. În aceeaşi modalitate, autorul George Vrăbiescu, un renumit profesor universitar la Facultatea de drept - Universitatea Bucureşti, tratează în cea de-a doua parte diferite sisteme procedurale ( sistemul acuzatorial, sistemul inchizitorial si sistemul mixt). De o abordare aparte beneficiază sistemul inchizitorial admis de procedura „Cognito extra ordinem” de la sfârşitul Imperiului Roman.
După cum înşusi autorul arăta în prezentarea lucrării sale, studiul pe care şi l-a propus a implicat cercetări în domeniul filozofiei, istoriei, dreptului pozitiv şi al dreptului comparat. Lucrarea sa se bazează pe o bibliografie selectivă precum şi pe o foarte bună cunoaștere a legislaţiei procesual penale franceze şi belgiene. Argumentele teoretice sunt însoţite de referiri la acţiunea penală şi acţiunea civilă la greci și romani. Printr-o analiză juridică competentă George Vrăbiescu abordează probleme care au suscitat și suscită în continuare discuţii în legatură cu exerciţiul acţiunii penale; organizarea, atributele și caracterele Ministerului Public, persoanele în contra cărora se poate exercita acţiunea penală; cazurile în care exerciţiul acţiunii penale este împiedicat şi situaţiile în care este necesară autorizarea prealabilă; exercitarea acţiunii penale de către partea vătămată; acţiunea civilă; cheltuielile de judecată; exercitarea acţiunii civile în faţa instanţei civile; garanţiile privind recuperarea daunelor suferite etc.
Lucrarea se remarcă prin tratarea „justiţiei populare” în comparaţie cu „justiţia profesională a magistraţilor de carieră”.
În contextul istoric al înlocuirii în România a jurisdicţiei populare a Curţilor cu Juraţi cu jurisdicţia de drept comun a Curţilor de Apel, autorul recurge la o prezentare a formelor şi instituţiilor de procedură penală în decursul timpului.
În acest sens, lucrarea insistă, sub forma de prelegeri, asupra sistemului acuzatorial din cutumele germanice pâna în secolul al XIII-lea (procedura criminală la germani si franci); jurisdicţiei seignioriale şi ecleziastice din sec XI-XII; justiţiei laice din sec XIII-XV; jurisdicţiilor criminale din sec XVI-XVIII; procedurii inchizitoriale ; sistemului acuzatorial al procedurii penale engleze din veacul al XVIII; legislaţiei noastre din 1864; curţii cu juraţi în concepţia codului de procedură penală roman din 1864 cu modificările aduse în anul 1936 (competenţe, procedura audienţei pâna la deschiderea dezbaterilor, procedura ulterioară încheierii dezbaterilor etc) jurisdicţiei penale populare din diferite ţări (organizare, competenţa, procedura), Tribunalului poporului etc. Referirile permanente la legislaţia altor state sau la reglementările internaţionale de referinţă demonstrează profunzimea cercetării ştiinţifice asupra subiectelor analizate.
Se degajă în permanenţă din cuprinsul lucrării tendinţa autorului spre originalitate. Lucrarea se impune prin investigaţiile aprofundate făcute pe marginea textelor de lege.
Logica expunerii face ca lucrarea respectivă să fie de un real folos pentru toţi juriştii. De asemenea, autorul pune în evidenţă elementele specifice dreptului procesual penal românesc.
Lucrarea în ansamblul ei, redactată într-un stil accesibil şi explicit se adresează nu numai juriştilor dar și politicienilor, politologilor şi sociologilor.

15 Noiembrie 2009

Caracteristici

Pret Cursuri de drept procesual penal şi criminalistică : Prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice

In stoc

Cartea poate fi expediata in doar 24 de ore. Timpul de livrare va fi de 24 ore prin curier sau de 3-5 zile prin Posta Romana. Pretul cartii include TVA insa nu include taxele de transport. Mai multe informatii...

G. Vrabiescu

Deocamdata in afara de "Cursuri de drept procesual penal şi criminalistică : Prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului G. Vrabiescu.

N. Vrabiescu

Deocamdata in afara de "Cursuri de drept procesual penal şi criminalistică : Prelegeri, studii, articole, comentarii şi opinii juridice", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului N. Vrabiescu.