Un om echilibrat e un om fericit. Nu numai că nu cunoaşte suferinţele sau grijile, dar ştie şi cum să le trateze atunci când. apar.
O persoană echilibrată priveşte lucrurile la adevărata lor valoare. Ea nu-şi minimalizează şi nici nu-şi exagerează inutil emoţiile. Relaţiile cu ceilalţi sunt calme, ea străluceşte, dând şi primind simpatie şi prietenie. Evident, nu e perfectă, pentru că totuşi nu-i decât un om ca şi ceilalţi, cu calităţi şi defecte, dar nu posedă trăsături de caracter ce o pot face antipatică în ochii apropiaţilor.
Un individ echilibrat e întotdeauna dispus să-i ajute pe ceilalţi, indiferent dacă acest lucru i se cere sau nu (dar fără să insiste, pentru că nu e indiscret). El are nervii tari şi poate face faţă unei jigniri fără să-şi piardă sângele rece şi fără să dramatizeze. Ştie că nu merită să dea importanţă atacurilor, pentru că de multe ori izvorăsc dintr-o neînţelegere, din invidie sau dintr-o proastă educaţie.
Din punct de vedere psihanalitic, omul echilibrat aparţine celui de-al patrulea grup de personalităţi, adică tipului numit „sănătos"; la astfel de persoane, echilibrul dintre Eu, Supraeu şi Se funcţionează perfect. Ele nu se lasă influenţate în mod greşit de tirania conştiinţei morale, dar nici nu acceptă ca pulsiunile din inconştient să le împingă pe căi greşite; cu alte cuvinte, sunt indivizi care ştiu să se controleze şi să tragă foloase din asta. Acesta e portretul omului echilibrat, căruia am dori cu toţii să ne asemănăm.
Dar cum putem să fim aşa atunci când cădem pradă angoasei, anxietăţii, tuturor simptomelor care indică o nevroză galopantă?
In primul rând, trebuie să nu neglijăm nevroza; am spus deja cum trebuie procedat într-un asemenea caz: fă-cându-ne o analiză minuţioasă, amintindu-ne de trecut, studiindu-ne visele şi comparându-le după sistemul asociaţiilor libere şi, în sfârşit, identificând cauza care se află la originea tulburării psihice de care suferim. O dată detectată respectiva cauză, e relativ uşor să-i anihilăm agresivitatea.
Adus în conştiinţă, faptul traumatizant îşi pierde importanţa (şi trebuie să insistăm că vorbim aici despre nevroze care nu sunt datorate unor cauze grave, deoarece în asemenea cazuri intervenţia psihanalistului e indispensabilă). Doar din acest moment putem începe să luptăm ca să nu cădem din nou în aceleaşi greşeli.
în orice caz, sfaturile următoare pot fi folositoare oricui:
1. Fiţi mai atent cu ceilalţi. Nu vă temeţi dacă sunt mai puternici. Nu-i dispreţuiţi dacă se află într-o poziţie inferioară. Nu-i criticaţi dacă vă sunt egali. Suntem cu toţii fiinţe umane; doar apartenenţa la un sex sau la altul ne deosebeşte, dar asta nu implică în nici un caz o discriminare socială sau profesională. De aceea, începând de mâine, sau mai bine chiar din acest moment, trebuie să ne străduim să dăm dovadă de mai multă consideraţie faţă de ceilalţi, indiferent dacă e vorba de femeia de serviciu, de sora mai mică, de vânzătoarea de la magazin sau de avocatul nostru, pentru că toţi sunt egali, toţi sunt neajutoraţi în faţa greutăţilor pe care le ridică viaţa în lumea modernă, toţi sunt la fel de expuşi grijilor şi suferinţelor.
2. Fiţi mai amabil cu toată lumea, chiar dacă nu vi se răspunde cu aceeaşi monedă.
