Răsunând în liniştea matinală, clinchetul subţire al unui mist rios clopoţel, preludiu al deşteptării generale, îi face pe cei ze boys ai ranch-uhxi să sară jos din culcuş dintr-o singură mişca Zgomotul îl produce bucătarul care bate într-o vergea de fier c să anunţe că e gata cafeaua. Cei zece cowhands {cowboy-u\ es* un salariat mai mult sau mai puţin permanent, cowhand-xA are caracter oarecum temporar, sezonier - H. M.) s-au înfundat încăperea care serveşte de sufragerie şi li se dă pe rând, în ceş fără toartă, o băutură amară, pe care-o îndulcesc din belşug. V exista totdeauna slănină şi ouă pentru cei cărora foamea le ghes.
După ce şi-au băut cafeaua, aceşti cowboys, decent îmbrăca se îndreaptă spre corral, unde şi-au petrecut noaptea un num" oarecare de cai. Pe cât de mare le este graba amuzată pentru t ceea ce nu ţine de munca lor, pe atât de metodice şi de gândite 1 devin gesturile când se apropie de animale. Caii sunt înşăuaţi băgare de seamă, fiindcă majoritatea se feresc să fie încălecaţi se pun pe sărituri dezordonate pentru a-şi arăta independenţa.
Este prima zi de round up.
Round up se numeşte adunarea de primăvară şi de toamnă animalelor răspândite în prerie. Lăsate în libertate, aceste animale vor fi de două ori pe an numărate, inspectate, îngrijite la nevoi iar cele tinere însemnate cu fierul roşu.
O căruţă-cantină, chuckwagon, la care sunt înhămaţi doi ca mari, va însoţi acest round up. Bucătarul-sufragiu a aranjat un număr respectabil de cutii de conserve în nişte dulăpioare şi-n câteva sertare, asemănătoare celor din băcăniile de la ţară, care umplu spatele căruţei. Făina, slănina, untura, ceaiul, cafeaua completează proviziile obişnuite. Un deşteptător mare va servi drept o~ întregii echipe.
Bucătarul este un personaj important de care depinde sănătatea şi buna dispoziţie a tovarăşilor săi, cowboys. în general, e om de vârstă mijlocie; toţi îl tachinează, dar ţin mult la el. Dacă ranch-ul e mai mare, încă o căruţă duce corturile şi sacii de dormit. A fost o vreme când, pentru a se feri de intemperii, un cow-boy n-avea decât impermeabilul şi o pătură.
Ar fi nimerit să prezentăm încă două personaje uitate prea adesea în povestiri. E vorba despre wrangler, a cărui ingrată funcţie constă în conducerea şi paza cailor de schimb şi despre hoodlum, cel care cară apă şi lemne pentru bucătărie. Chestiunea lemnelor este foarte importantă în regiunile mai mult sau mai puţin lipsite de arbuşti...
în anotimpul rece, focurile de la round up ard toată noaptea. Dimineaţa, devreme de tot, bucătarul va face iar apelul pentru cafea. De data asta ieşind încet din sacii de dormit, băieţii par nişte crisalide care-şi leapădă învelişul. Nemişcată, în faptul zilei, cireada, ca şi paznicii ei, care deocamdată nu sunt decât o masă confuză, aşteaptă primele raze ale soarelui pentru a prinde viaţă. Câmpul se animă treptat. îndată ce oamenii îşi încep activitatea, vitele se apucă să mugească. Manifestare de proastă dispoziţie care nu va înceta toată ziua, atât timp cât li se va impune o mişcare oarecare.
Lucrând pe echipe, grupul de cowboys îşi va începe ziua prin inspectarea crângurilor şi a râpelor pentru a scoate din ele animalele care se ascund şi pe care le va aduce în pas domol la punctul de adunare. La asfinţit, venind din toate colţurile zării, diferitele echipe se strâng în locul fixat, invariabil marcat de chuck-wagon prin coviltirul lui alb, prin focurile lui pe care fierb oale mari, înnegrite de fum.
Fiecare echipă ar putea avea o poveste de spus, dar oamenii noştri nu sunt vorbăreţi. Stând roată împrejurul focului mănâncă lacom din farufriile de cositor... De cele mai multe ori aceşti cowboys, osteniţi de munca de peste zi, vor fuma câteva ţigări, vorbind despre fetele pe care le-au întâlnit în oraşele limitrofe şi se vor strecura în sacul de dormit ca să-şi recapete puterile.
Este absolut necesar ca vitele, al căror număr creşte din zi în zi, să fie păzite zi şi noapte. Pentru asta există paznici. Noaptea, schimbul e la trei ore. Cei cărora le vine rândul sunt treziţi cu un picior uşor în coaste de cei care ies din schimb, îşi întind oasele mormăind, urcă pe cal şi... adorm iar în şa.
Nu totdeauna totuşi, fiindcă uneori e nevoie să vorbească sau să cânte casă potolească vitele tulburate de câte o furtună. Atunci fiecare om trebuie să ştie unde se află coechipierul lui şi să-i dea de veste, printr-o mişcare strategică, dacă situaţia se agravează.
Spre sfârşitul unui asemenea round up începe marcarea animalelor tinere. Sunt alese în cireada, împinse către focul unde se încing semnele pentru marcat, doborâte cu lasdul, târâte şi ţinute la pământ pentru ceremonia aşa-numitului branding.
Aceste semne (brands), bucăţi de fier lucrat, mari de la 10 la 12 cm pe 8 cm, lipite de un mâner lung, reprezintă o indiscutabilă probă de proprietate.
Fierul este mânuit de un expert. Acest specialist trebuie să ştie gradul de înroşire necesar pentru brandingiron, ca să nu-1 ardă prea adânc pe pacient. Cowboys iubesc animalele şi dau o mare importanţă acestui act, crud în aparenţă. Este un obicei care datează de pe timpul primelor crescătorii.
