Carti»Autori»

Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în Bucureşti) este un poet, prozator şi publicist român.

Mircea Cărtărescu s-a născut la 1 iunie 1956, în Bucureşti. Absolvent al liceului "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, urmează cursurile Facultăţii de Limbă si Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licenţă despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric". În anul 1999 obţine doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în acelaşi an la editura Humanitas.

Este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Este considerat de critica literară drept cel mai important dintre poeţii generaţiei optzeciste. Este doctor profesor universitar la Catedra de literatură română a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

A debutat cu poezie la Cenaclul de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, şi în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit şi proză la Cenaclul de proză "Junimea" condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel va publica o proza în antologia Desant'83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, intre care se remarcă Poeme de amor sau Totul.

Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică dar şi un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat şi de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat Boii soarelui din romanul Ulise. Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu, performanţă unică, de nimeni atinsă şi apoi de nimeni repetată. E un teoretician important al postmodernismului românesc, şi un autor contemporan de succes, apreciat atât în ţară cât şi în străinătate.

Este un prozator şi romancier care practică speciile literaturii fantastice, sau fantasy în volumul Visul (reluat într-o formă uşor diferită sub titlul Nostalgia). Ultimul proiect editorial, trilogia romanescă Orbitor, are forma unui fluture, şi conţine trei volume, Aripa stângă, Corpul şi Aripa dreaptă, ultimul fiind editat în luna iulie 2007. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Este scriitorul român contemporan cu cota externă cea mai ridicată în acest moment, mulţi critici literari cred că ar putea fi primul laureat român al premiului Nobel pentru literatură.

Între 1980 şi 1989 a fost profesor de limba română, apoi funcţionar la Uniunea Scriitorilor şi redactor la revista Caiete Critice.

Din anul 1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere din Bucureşti. Din anul 2004 este conferenţiar la aceeaşi catedră, iar din 2007 devine profesor.
A debutat in 1971, cu poezii în revista România Literară
 

Carti scrise de Mircea Cărtărescu

Vreau sa-mi spui, frumoasa Zaraza (audiobook)
Mircea Cărtărescu
40.00 RON
Pe stoc
Dublu album (audiobook)
Mircea Cărtărescu
31.50 25.00 RON
Postmodernismul romanesc
Mircea Cărtărescu
49.00 RON
 
Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter