Mă uitam cu coada ochiului la Therese; observam dacă asprimea ei de paznic bătrân se îmblânzea la vederea tinerei fete. Am văzut-o fixând asupra Jeannei ochii-i şterşi, faţa-i zbârcită, gura-i scofâlcită şi bărbia ei ascuţită de zână îmbătrânită. Şi atât.
Domnişoara Prefere, îmbrăcată într-o rochie albastră, înainta, se retrăgea, sărea, striga, ofta, pleca ochii, îi ridica, îmi făcea o sumedenie de complimente politicoase, nu îndrăznea, îndrăznea, nu mai îndrăznea, îndrăznea încă, făcea reverenţe, în sfârşit avea apucături stranii.
- Ce de mai cărţi, a strigat ea. Şi le-aţi citit pe toate, domnule Sylvestre Bonnard?
- Vai, da, i-am răspuns, şi tocmai pentru aceasta nu ştiu nimic, căci niciuna din aceste cărţi nu dezminte pe cealaltă, în aşa chip încât, dacă le citeşti pe toate, nu mai ştii ce să crezi. Aşa am ajuns, doamnă.
între acestea, ea chemă pe Jeanne ca să-i comunice impresiile. Dar Jeanne se uita pe fereastră.
- Ce frumos e, mi-a spus ea. îmi place să văd cum curge Sena. Te face să te gândeşti la atâtea lucruri!
Domnişoara Prefere îşi scoase pălăria şi mi-arătă o frunte împodobită cu bucle. Guvernanta i-a luat repede pălăria spunându-mi că-i displace să vadă zdrenţe pe mobile. Apoi se apropie de Jeann şi îi ceru „straiele", numind-o mica ei domnişoară. Mica domnişoară i-a dat mantela, arătând un gât graţios şi o talie rotundă, ale cărei contururi se zăreau limpede în lumina ferestrei şi aş fi dorit mult să fie văzută în clipa asta de orice altă persoană decât de o servitoare bătrână şi de o directoare de pension frizată ca un mieluşel şi de un bătrân arhivist paleograf.
- Priveşti Sena, i-am spus. O vezi cum luceşte în bătaia soarelui?
- Da, răspunse ea, rezemată de balustrada ferestrei. Ai spune: o flacără care curge. Dar uite ce răcoroasă pare colo lângă sălciile de pe mal pe care le răsfrânge în apa-i. Colţişorul cela de colo îmi place mai mult încă decât orice.
- Haide, am spus, văd că râul te ispiteşte. Ce-ai spune dacă, cu învoirea domnişoarei Prefere, ne-am duce la Saint-Cloud cu vaporul pe care o să-1 găsim cu siguranţă în josul apei, la Pont Royal?
Jeanne era foarte mulţumită de ideea mea şi domnişoara Prefere hotărâtă la toate sacrificiile. Dar guvernanta nu ne lăsa să plecăm aşa. M-a poftit în sufragerie unde am urmat-o tremurând.
- Domnule, mi-a spus ea, când am fost singuri, nu vă gândiţi niciodată la nimic şi trebuie ca eu să mă gândesc la toate. Din fericire am o memorie bună.
N-am găsit de cuviinţă să împrăştii iluzia aceasta temerară. Ea urmă:
- Aşa, vă duceţi fără să-mi spuneţi ce-i place micii domnişoare? Pe d-voastră vă mulţumeşte foarte greu cineva, dar cel puţin ştiţi ceea ce e bun. Sunteţi ca şi bărbaţii tineri. Nu se pricep defel în ale bucătăriei. Adeseori lucrurile cele mai bune le găsesc proaste şi lucrurile proaste le găsesc bune, aceasta din pricina inimii care nu e la locul ei, aşa încât nu ştii ce să mai crezi de dânşii.
- Draga mea Therese, i-am răspuns, fă cum crezi d-ta că e mai bine. Doamnele se vor mulţumi cu masa noastră obişnuită.
Therese reluă rece.
- Domnule, vă vorbesc de mica domnişoară; nu trebuie să plece din casă fără să fi profitat puţin. Cât despre bătrâna aceea frizată, dacă mâncarea pe care o gătesc n-o să-i placă, n-are decât să facă ce-o pofti. Prea puţin îmi pasă.
M-am întors cu sufletul liniştit, în cetatea cărţilor, în care domnişoara Prefere croşeta într-un chip atât de liniştit încât ai fi crezut că e la ea acasă. Am fost cât p-aci să cred şi eu asta. Ocupa puţin loc, e adevărat, în colţul ferestrei. Dar şi-a ales atât de bine scaunul şi taburetul încât am crezut că mobilele acestea erau făcute pentru dânsa.
Jeanne, dimpotrivă, arunca tablourilor şi cărţilor o privire lungă ce părea aproape un afectuos adio.
- Uite ce, i-am spus, amuză-te răsfoind cartea asta care nu poate să nu-ţi placă deoarece are gravuri frumoase.
