Conversatia cu Nora Iuga

Conversatia cu Nora Iuga

Editura Tracus Arte
20,00 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Recenzie Conversatia cu Nora Iuga

Conversaţia cu Nora Iuga este un soi de serie de interviuri pe care Gabriela Gîrmacea le-a coordonat.

După cum a fost prezentat, volumul nu se doreşte a fi musai un interviu în extenso pe cât o descoperire a omului pus în oglinda scriitorului. O cuceritoare precum ne-a obişnuit, octogenara a povestit de cât de mult s-a ferit până nu demult să se expună.
Dintr-o educaţie conservatoare primită de la părinţi şi trăindu-şi majoritatea vieţii în perioada pre-decembristă, a vorbi prea mult despre sine sau despre alţii devenise o zonă plictisitoare, trivială şi, uneori, periculoasă.

Apoi a menţionat că pentru un stăpân pe arta dialogului în proză, ea se consideră mai curând un scriitor de interviuri şi scrisori, prietenul său, scriitorul Constatin Abălută, spunând la un moment dat despre Nora Iuga că este desăvârşită în acest fel de expuneri.

Făcând uşor tranziţia de la glumă la serios, subtil făcând referire la modul cum a fost de-a lungul timpului percepută de critica de specialitate din România, total opus de cea din Occident, scriitoarea a vorbit în cadrul lansării volumului Gabrielei Gîrmacea despre punctul în care a ajuns să simtă nevoia de a ieşi singură la rampă.

Cartea "Conversatia cu Nora Iuga" a fost publicata in categoria Beletristica / Literatura romana si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 27.12.2017. A fost scrisa de Gabriela Girmacea si a fost publicata de editura Tracus Arte. Se poate cumpara cartea Conversatia cu Nora Iuga prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Conversatia cu Nora Iuga" este de 20 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Aparitie: 2012
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Conversatia cu Nora Iuga

Produse similare si recomandari

Blogstory
Nora Iuga
1.50 RON
Institutia moarta a postei
Ionut Chiva
12.00 RON
Barbat pe tocuri
Michel Martin
18.00 RON
Ioan Slavici. Opere. Volumul VII
Ioan Slavici
68.67 RON
Rezistenta prin teatru
Dinu Kivu
29.98 RON
Basme, nuvele, teatru
Barbu Stefanescu Delavrancea
6.54 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Conversatia cu Nora Iuga. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Gabriela Girmacea

Deocamdata in afara de "Conversatia cu Nora Iuga", in libraria noastra nu mai avem nici o alta carte a autorului Gabriela Girmacea.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter