„Staţi pe recepţie! Vom reveni imediat după ştirile zilei!", anunţă crainicul, pe măsură ce ne-am apropiat de a doua jumătate a interviului. Am auzit zgomotul făcut de energia statică şi semnalul sonor care indica ieşirea din emisie pentru câteva momente, în timpul pauzei. Dintr-o dată, S-a auzit vocea moderatorului la telefon: „Extraordinar interviu Gregg - informaţii tari! începutul este promiţător!" în cele 30 de minute anterioare, subiectul discuţiei noastre a fost dovada ştiinţifică a câmpului unificat de conştiinţă care ne cuprinde lumea, ca şi puterea acelui câmp de a servi ca mediu conducător al rugăciunilor pentru pace. Vorbisem despre studii care confirmau că, atunci când un anumit număr de oameni ating ceea ce se numeşte „emoţie, coerentă" - la fel ca cea creată de sentimentele comune de pace - efectul se extinde dincolo de grupul care se roagă, în familiile şi comunităţile în care se realizează studiul.
Dacă reacţia moderatorului la acest tip de studii nu a fost neobişnuită, ceea ce a spus în momentul următor m-a făcut să-mi treacă fiori pe şira spinării. El a început să spună că, după opinia lui, noi (omenirea) suntem produsul unei vaste şi străvechi inteligenţe. „Dacă acest lucru este adevărat" a gândit el cu voce tare, „atunci acea inteligenţă trebuie să fi lăsat dovezi ale existenţei sale, undeva în trecutul nostru, Undeva în această lume, trebuie să existe un semn de neconfundat - cartea de vizită a Creatorului nostru - pentru a ne reaminti că facem parte din ceva mai mare decât noi înşine."
El a continuat: „într-o zi, cred că vom găsi acea dovadă şi ea va deveni un motiv pentru a nu ne mai lupta între noi. Sper doar că o vom găsi curând! Ce crezi, Gregg? Crezi că ea există pe undeva pe acolo?"
Cuvintele lui m-au prins total nepregătit! Omul de la capătul firului nu avea de unde să ştie că, timp de 11 ani, căutasem exact această dovadă! Mintea mea se învârtea, în timp ce mă gândeam cum să-i răspund la întrebare, fără a-mi încălca promisiunea de a nu discuta despre descoperirile mele, până ce nu voi ajunge la un punct final cu cercetările şi voi putea să le prezint într-un mod responsabil. într-o fracţiune de secundă după ce mi s-a pus întrebarea, dilema mea s-a rezolvat, în timp ce auzeam iar vocea lui. „încă zece secunde şi intrăm din nou în emisie," a spus şi a început următorul segment al programului. Nu am avut niciodată ocazia să răspund la întrebare şi nici nu mi-a mai fost pusă niciodată de atunci. Totuşi, faptul că cineva a pus această întrebare, reprezintă cheia acestei povestiri.
Dacă toţi suntem, de fapt, conectaţi la un câmp de conştiinţă comun, atunci cred că sunt, probabil, foarte puţine secrete în lumea noastră şi, în mod sigur, chiar şi mai puţine „accidente". Din această perspectivă, chiar dacă fusesem întrebat de o singură persoană, era ca şi când, la nivel colectiv, conştienta noastră comună pusese întrebarea din partea tuturor - adică, ne ceream nouă înşine ajutorul! Ceea ce nu cunoştea, însă, moderatorul era că ajunsesem recent într-un punct dificil în cercetările mele. Cu toate că niciodată nu am pus sub semnul întrebării existenţa codului însuşi, am început să pun sub semnul întrebării modul meu de abordare în a-1 găsi. Cuvintele „sper că îl vom găsi curând!" au fost exact ce aveam nevoie ca încurajare, în acel moment al vieţii mele. Pentru mine, tonul şi urgenţa din vocea sa mi se păreau aproape ca o rugăminte, iar comentariile lui m-au încurajat să continui şi să ajung în punctul final, la numai câteva luni după aceea - lucru ce a dus la elaborarea acestei cărţi.
