|
|
|
|
Codul civil adnotat : Vol. I Art 1-649
90,00 Lei
|
Info
Anul aparitiei : 2008
Numar de pagini : 688
ISBN : 978-606-522-055-3
Recenzie Codul civil adnotat : Vol. I Art 1-649
După formula deja consacrată a Codurilor Hamangiu, lucrarea de faţă aduce în atenţia cititorilor prevederile cuprinse în Cartea a II-a a Codului civil referitoare la dreptul de proprietate şi dezmembrămintele acestuia.
Sub fiecare articol sunt prezentate rezumate ale unor soluţii relevante din jurisprudenţa instanţelor naţionale, pronunţate în cei peste 140 de ani de existenţă a Codului civil, note de doctrină desprinse din operele celor mai valoroşi specialişti ai dreptului civil, prin care sunt aduse completări privind interpretarea şi aplicarea problemei de drept avute în vedere, precum şi decizii prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea unor dispoziţii din Codul civil.
De asemenea, articolele sunt însoţite de o bibliografie cuprinzătoare, de acte normative conexe, precum şi de un index alfabetic al soluţiilor doctrinale şi jurisprudenţiale ce se regăsesc în adnotarea fiecărui text.
Cartea "Codul civil adnotat" a fost publicata in categoria Drept si legislatie / Coduri
si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 20.12.2011.
A fost scrisa de
Corneliu Birsan, Perju Pavel, Mona Maria Pivniceru, si a fost publicata de editura Hamangiu.
Se poate cumpara cartea Codul civil adnotat prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic
la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Codul civil adnotat" este de 90 RON, include toate costurile, mai putin transportul.
Caracteristici
Format: carte Limba: ro
Pret Codul civil adnotat : Vol. I Art 1-649
Disponibil la comanda
Cartea nu se gaseste fizic in stocul nostru.
Pentru ca dorim sa va oferim servicii de calitate, vom incerca sa o procuram de la alti furnizori. Nu putem garanta ca o vom gasi, si nici in cat timp o vom face. Daca aveti aceasta posibilitate, va recomandam sa alegeti o carte care este marcata ca fiind pe stoc. Mai multe informatii...
Produse similare si recomandari
coord. Valerian Cioclei
14.90 RON
 |
17.90 RON
 | Constantin Hamangiu, Nicolae Georgean
129.00 RON
 | Constantin Hamangiu
129.00 RON
 |
10.00 RON
 |
49.00 RON
 | Alexandru Athanasiu, Oana Ileana Cazan, Dima Luminita
79.00 RON
 | Dan Lupascu
20.00 RON
 |
Comentarii si recenzii
Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Codul civil adnotat : Vol. I Art 1-649. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Despre autoriCorneliu BirsanCorneliu Birsan a publicat inca 2 carti prezente in libraria noastra, Conventia europeana a drepturilor omului in vigoare de la 1 Iunie 2010, Drept civil : Teoria generală a obligaţiilor. Perju PavelPe langa "Codul civil adnotat : Vol. I Art 1-649", autorul Perju Pavel a publicat si Jurisprudenta civila comentata. Mona Maria PivniceruMona Maria Pivniceru a publicat inca 15 carti prezente in libraria noastra, Citarea si comunicarea actelor de procedura : editia a 2-a, Contestatia in anulare : Practica judiciara, Dezmembrămintele dreptului de proprietate : Practică judiciară, Drept civil. Drepturile reale principale : Note de curs. Jurisprudenta relevanta. Spete. Teste grila. Editia a II - a, Drept civil. Drepturile reale principale. Note de curs. Jurisprudenţă relevantă. Speţe. Teste gr, Drept civil. Partea generală : Explicaţii teoretice, speţe şi grile, Drept internaţional public : Volumul I, Efectele juridice ale contractelor aleatorii, Jurisprudenţa în materia fondului funciar, Noul cod civil si reglementarile anterioare. Prezentare comparativa : Legea de punere in aplicare. Legislatie conexa, Nulitatile actului juridic civil : Practica judiciara editia a II - a, Prescripţia extinctivă şi principalele acţiuni în justiţie : Practică judiciară, Probele in materie civila : Practica judiciara, Procedura insolvenţei : Practică judiciară 2006-2009, Revizuirea în procesul civil. Practică judiciară.
|