Calatorind cu Herodot
Fragment Calatorind cu Herodot

în Etiopia, unde am ajuns pe un drum puţin ocoljH prin Uganda, Tanzania şi Kenya, cel cu care mergeam cel mai adesea era un şofer, Negusi. Era mic de statură şi zvelt. Pe grumazul slab, umflat de vene, odihnea uijfl cap mare, dar bine făcut. îţi atrăgeau atenţia ochii Ini» mari, negri, acoperiţi de o pieliţă strălucitoare, părând a fi ochi visători de fată. Negusi era curat până la pedanH terie; la fiecare popas îşi curăţa veşmintele de praf cufl o periuţă pe care o purta mereu cu el. Lucru cât se poate de justificat, pentru că în această ţară, în anotimpul uscat totul era numai praf şi nisip.

Călătoriile mele cu Negusi - şi am umblat împreună în condiţii grele, riscante, mii de kilometri -, m-au convins încă o dată câtă bogăţie de limbaj se află în fiinţa unui alt om. Trebuie numai să te străduieşti s-o observi şi s-o descifrezi. Obişnuiţi ca altă persoană să ne comunice ceva numai prin cuvântul vorbit sau scris, pierdem din vedere faptul că aceasta este numai una dintre modalităţile de transmitere, când, de fapt, sunt mult mai multe. Doar totul ne vorbeşte: expresia feţei şi ochilor, gesturile mâinilor şi mişcările corpului, I undele pe care acesta le trimite, veşmântul şi modul îiim care acesta este purtat şi mulţi alţi emiţători, transmi-ţători, amplificatori şi amortizori, care ţin de firea omului şi de - cum spun englezii - chimia acestuia.

Tehnica, limitând contactele umane la semnul electronic, sărăceşte şi sufocă acest limbaj diversificat, nonverbal prin care comunicăm neîncetat, neavând nicimăcar conştiinţa acestui fapt. în afară de limbajul acesta fără cuvinte, limbajul expresiei faciale şi al celor mai mărunte gesturi este mult mai sincer decât cel vorbit sau scris, pentru că e mai greu să minţi cu ajutorul lui, să ascunzi ceea ce e fals.

De aceea, cultura chineză a elaborat arta chipului imobil pentru ca omul să-şi poată ascunde cu adevărat gândurile, a căror dezvăluire poate fi primejdioasă, arta măştii de nepătruns şi a privirii pustii pentru că abia atunci, dincolo de această perdea, poate cineva să se ascundă aşa cum se cuvine.

Negusi ştia în englezeşte numai două cuvinte: „problem" şi „no problem".

Dar cu ajutorul lor ne-am înţeles în cele mai grele situaţii.

Acestea, plus acel limbaj fără cuvinte ne-au fost de ajuns ca să nu ne simţim străini şi pierduţi şi să putem călători împreună.

Suntem, deci, în munţii Goba, unde ne opreşte o patrulă militară. Soldaţii sunt pe aici nedisciplinaţi, fără frică, lacomi şi adesea băuţi. în jur numai dealuri stâncoase, pustiu, nici ţipenie de om.

Negusi începe să negocieze. Văd că le explică ceva, duce mâna la inimă. Ceilalţi spun şi ei ceva, îşi aranjează puştile automate, îşi lasă căştile mai jos pe frunte, arătând astfel şi mai înfricoşători. „Negusi - îl întreb - problem?"

Răspunsul poate fi de două feluri. Poate răspunde cu dispreţ: „no problem!", şi, mulţumit, s-o pornească mai departe. Dar poate fi şi un răspuns, pe un ton serios, chiar plin de teamă: „problem!", ceea ce înseamnă că trebuie să scoată din buzunar zece dolari, pe care-i va da soldaţilor, ca să ne permită să plecăm mai departe.