Calatorie intr-un picior

Calatorie intr-un picior

Editura Humanitas
24,00 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Info

Colectia: herta muller

Recenzie Calatorie intr-un picior

ISBN 978-973-689-374-2;An: 2010;Număr pagini 193;Ediție carte I;Format carte 13 x 20 cm

Publicat în 1989, Călătorie într-un picior este primul roman scris de Herta Müller după ce a părăsit România.

Irene, protagonista de 35 de ani a acestui roman, îl cunoaşte la mare pe Franz, un tânăr turist german pe care îl găseşte beat într-o cârciumă şi îl ajută să ajungă la hotel. Aşteptându-şi actele pentru emigrare, Irene stabileşte împreună cu Franz să se revadă amândoi în Germania, după ce ea va fi părăsit „cealaltă ţară“. La aeroport nu-l va întâlni însă pe Franz, ci pe un prieten al acestuia, Stefan.

După mutarea în Berlinul de Vest, prin Stefan îl cunoaşte pe Thomas, un şomer homosexual cu care reuşeşte să comunice. Serpentinele amoroase, anxietatea generată de confruntarea cu birocraţia hărţuitoare pentru imigranţi, analiza lucidă a vieţii de pe străzile metropolei şi dorul de ţara de origine atent ţinut sub control sunt descrise într-o proză concisă, minimalistă, dar cu „o comoară de imagini de neuitat". (Publishers Weekly). O carte despre alienare, căutări şi, mai ales, despre singurătate.

„O carte superbă. Conştiinţa cea mai intimă a Irenei – în care politicul a devenit cu totul personal – este magnific redată în aceste pagini.“ (The New York Times Book Review)

„Irene, personajul principal, pleacă din cealaltă ţară, din ţara Dictatorului, în Vest... Herta Müller reuşeşte să construiască o naraţiune în care fiecare cititor se simte apatrid şi lipsit de apărare. Limbajul descrierilor este dur. Doar acolo unde lucrurile înseşi sunt reci, scriitoarea îşi ia libertatea unui limbaj poetic strălucit, fără a încerca prin acesta o evadare.“ (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Libraria noastra este onorata sa va prezinte cartea "Calatorie intr-un picior", publicata in 2 categorii, Beletristica / Premii literare, Beletristica / Literatura romana, iar inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 24.12.2017. A fost scrisa de Herta Muller si a fost publicata de editura Humanitas. Se poate cumpara cartea Calatorie intr-un picior prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Calatorie intr-un picior" este de 24 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

Format: carte
Limba: ro
Subiecte: herta muller

Pret Calatorie intr-un picior

Produse similare si recomandari

EUROPA
Tim Parks
39.89 RON
Jocul lui de Niro
Rawi Hage
39.89 RON
Crimele din Betleem
Matt Baynon Rees
25.07 RON
Vanzatorul de trecuturi
Jose Eduardo Aqualusa
35.90 RON
Calatorie intr-un picior
Herta Muller
24.00 RON
Memorii ale unui batran crocodil
Tennessee Williams
32.99 RON

Comentarii si recenzii

1. Calatorie intr-un picior de Cristina Scacun la 14.06.2011

Herta Müller
Călătorie într-un picior
Editura Humanitas Fiction, 2010
Traducere din germană de Corina Bernic

Publicat în 1989, Călătorie într-un picior este primul roman scris de Herta Müller după ce a părăsit România. Irene, protagonista de 35 de ani a acestui roman, îl cunoaşte la mare pe Franz, un tânăr turist german pe care îl găseşte beat într-o cârciumă şi îl ajută să ajungă la hotel. Aşteptându-şi actele pentru emigrare, Irene stabileşte împreună cu Franz să se revadă amândoi în Germania, după ce ea va fi părăsit "cealaltă ţară". La aeroport nu-l va întâlni însă pe Franz, ci pe un prieten al acestuia, Stefan. După mutarea în Berlinul de Vest, prin Stefan îl cunoaşte pe Thomas, un şomer homosexual cu care reuşeşte să comunice. Serpentinele amoroase, anxietatea generată de confruntarea cu birocraţia hărţuitoare pentru imigranţi, analiza lucidă a vieţii de pe străzile metropolei şi dorul de ţara de origine atent ţinut sub control sunt descrise într-o proză concisă, minimalistă, dar cu "o comoară de imagini de neuitat" (Publishers Weekly). O carte despre alienare, căutări şi, mai ales, despre singurătate. "O carte superbă. Conştiinţa cea mai intimă a Irenei - în care politicul a devenit cu totul personal - este magnific redată în aceste pagini." (The New York Times Book Review) "Irene, personajul principal, pleacă din cealaltă ţară, din ţara Dictatorului, în Vest... Herta Müller reuşeşte să construiască o naraţiune în care fiecare cititor se simte apatrid şi lipsit de apărare. Limbajul descrierilor este dur. Doar acolo unde lucrurile înseşi sunt reci, scriitoarea îşi ia libertatea unui limbaj poetic strălucit, fără a încerca prin acesta o evadare." (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Fragment

Franz venise în vizită. Perna de lângă Irene era goală. Cearşaful mototolit. Franz se trezise. Făcuse zgomote care se potriviseră cu visul Irenei. Irene se trezi abia când Franz stătea la fereastră şi încetase să mai facă zgomot. Dulapul sclipea. Lemnul era atât de deschis la culoare, încât avea nevoie de puţină umbră. Franz se uita în curtea interioară. Modelul covorului se scurgea încet sub masă. Faţa de masă se mişcă uşor.

Franz fărâmiţa nişte frunze uscate în mână. Rupea frunzele galbene ale plantei din ghiveci. La ceafă i se învârtejeau fire de praf. Sau poate era soarele care bătea în cameră. - Acum ştiu ce-mi lipseşte în această locuinţă, spuse Franz. Îmi lipseşte strada de sub fereastră. Răspunsul pe care voia să i-l dea Irene i se înţepeni în gât până când ochii i se opriră la iarba din curtea interioară. Iarba era împotriva ei, şi socul era împotriva ei. Chiar şi crusta de sare de pe pereţi. - Îmi dă o stare de nervi, spuse Franz. O casă fără stradă.

Irene căută cu privirea sârma de rufe. Era goală şi se legăna. - Ştiu, răspunse Irene, în curtea asta nu-i linişte. Doar tăcere. Franz puse frunzele galbene pe pervaz: - Da, iar neliniştea mea nu suportă tăcerea asta. Nu ştii ce vreau să spun. Ai nervii tari. Irene vru să se îndrepte spre masă, în loc să spună ceva. Dar nu reuşi să facă cei câţiva paşi, deoarece Franz se uita la ea şi tăcea.

Irene se rezemă încetişor de dulap, ca şi cum acesta n-ar fi trebuit s-o simtă: - N-am ce-i face. Seara, Irene ieşi în stradă. O ţigară scăpăra încă pe trotuar, de parcă cineva s-ar fi făcut brusc nevăzut din acel loc. Irene trase aer în piept şi îşi spuse: Franz nu se va mai întoarce. Trecătorilor li se vedea doar albul ochilor. Pupilele se topiseră în întuneric. Feţele, părţi ale lor erau luminate. Feţele nu rezistau. Din cauza întunericului, părţile de faţă luminate păreau să fie nişte umbre.

Frunzele copacilor erau reversul frunzelor. Copacii erau reversul copacilor. Tot oraşul era reversul oraşului. Un bărbat stătea la un colţ. Mânecile paltonului îi erau prea scurte. Încheieturile mâinilor prea groase. Avea o servietă. Era subţire şi uşoară. Bărbatul şopti ceva când Irene trecu pe lângă el. Vocea îi era moale. Ochii îi străluceau. Privirea era rece. Bărbatul dispăru în WC-ul public. Irene îl auzi vorbind în spatele uşii.

În buzunarul paltonului, Irene îşi strânse degetele în jurul cheii de la locuinţă. O băltoacă licărea, încreţindu-se. Irene văzu reflectându-se în băltoacă mădularul bărbatului. Şi apa clătinându-se înainte şi înapoi. Trosnetul unei ramuri uscate sub pantof avu efectul unui atac neprevăzut. În magazinul de perdele Irene nu mai văzuse niciodată un client. Lângă catifeaua maro lumina un lampadar. Pe stradă zăcea o pungă albă de plastic. O maşină trecu şi curentul de aer o săltă în sus. Căzu iar la pământ. Fără să se dea peste cap.

Irene auzi trei sunete identice de pe partea cealaltă a străzii. Trei fluierături scurte, identice. Şi între ele, zgomot de paşi. Zări servieta. Bărbatul nu ştia jocul din băltoaca în care apa, clătinându-se, se mişca înainte şi înapoi. Pofta lui - încă nestinsă. Sau poate că, totuşi, da. Poftă stinsă. Dacă aşa era, atunci starea de echilibru îl mâna mai departe în noapte. Acest echilibru cerea frică. Fluierăturile bărbatului erau ca şi cum ar fi păşit cântând peste cadavre.

Apoi Irene se pomeni stând în faţa uşii unui birt. De câte ori Irene intra aşa, ca acum, singură într-un birt, se simţea stingheră. Abia se aşeză la o masă, că se şi întrebă ce căuta acolo. Nu să mănânce, nici să bea, nici să stea, nici să vorbească. Poate doar ca să intre din stradă undeva, într-o încăpere. Când Irene voia să respire, aerul era ticsit de lemn, de pereţi şi de priviri. Toate de-a valma. Feţele aveau în comun cu Irene căutătura şi sorbitul.

Uneori, Irene îşi dorea să împartă ceva cu aceste priviri. Dar nu ştia dacă o voia cu adevărat. Şi ce era de împărţit. Asemănarea nu obliga în vreun fel. Participarea - înceată şi doar pe jumătate. Nu prea avea sens să o suporţi. Nu prea avea sens să i te sustragi. Cuvântul potrivit pentru ceea ce făcea Irene era, poate, acceptare. Mâinile ei tremurau deseori când stătea singură la masă şi întindea mâna după ceaşca de cafea. Ochii i se închideau deseori. Când Irene se uita la tejghea, sticlele din rafturi păreau că înoată.

Faţa chelneriţei părea că îmbătrâneşte când Irene o privea. - Cred că sunt foarte bătrână, îi spusese Irene lui Stefan într-o seară în acest local. Cred asta de douăzeci de ani. Când aveam zece ani, mă întrebam deseori cum faci să treacă timpul până ajungi să împlineşti douăzeci de ani. - Prea bătrână, răspunsese Stefan. - Nu. Foarte bătrână, nu prea bătrână. Nu mă simt prea bătrână. - Veniţi şi dumneavoastră din ziua de ieri? o întrebă bărbatul de la tejghea. Îmi place de dumneavoastră.

Un fir de păr îi atârna bărbatului de buza inferioară. - De ieri... Vreau să spun că astă-noapte nu am ajuns acasă. Firul de păr de pe buza inferioară nu era al lui. Era foarte negru şi ondulat. El nu-l simţea. - Sunt fără de ţară. Italian. M-am născut în Elveţia. A doua generaţie de străini. - Eu nu sunt fără de ţară. Atât doar că mă aflu în străinătate. O străină în străinătate.

El râse: - Doar atât... Copiii mei vor fi a treia generaţie. Vor fi. Sunt. - Câţi? întrebă Irene, - Trei. Soţia mea... - Soţia dumneavoastră? - Nu. Ea-i nemţoaică. Nu înţelege. - Că sunteţi fără de ţară. - Posibil. - Că veniţi din ziua de ieri.

Firul de păr îi atârna în pahar. - Dar dumneavoastră... dar tu, spuse el luând mâna Irenei. - Generaţii, răspunse Irene. Uneori încerc să mă gândesc la câte un om şi nu reuşesc. Se gândea la Franz Trebuie să placi un bărbat ca să-i iei un fir de păr de pe gură, se gândi Irene. Trebuie să te fi gândit deseori la el şi trebuie să fi trecut ceva vreme. Nu voia să se mai gândească la nimic ce-l privea pe acest bărbat: curând mă va întreba la ce mă gândesc. Îi voi răspunde: la nimic.

Bărbatul n-o întrebă asta. - Da sau nu? întrebă el. Vorbise mult. Irene nu ştia despre ce. Văzu că faţa îi era buhăită. - Aveţi dreptate, răspunse Irene - Asta o spun toate femeile. şi după aceea rămân singur. Bărbatul râse pe mai multe voci în acelaşi timp. Irene clătină din cap. - Deci nu, spuse el. Dădu din cap. Poate că te gândeşti la mine.

Irene merse la prima căsuţă poştală. Scoase o vedere din geantă şi scrise: Vreau uneori ca tu să fii mai aproape decât o vitrină, sau o creangă, sau un pod. Dar, chiar în clipa când gândesc asta, îmi dau seama că te pierd din ce în ce mai mult din ochi. În timp ce scria îi veneau în minte propoziţii pe care nu le avea nicicum în cap. Care nu-i stăteau pe limbă atunci când venea vorba de ea şi de străzi. Şi totuşi, când Irene i se adresa lui Franz şi se referea la sine, totul din afara ei dobândea brusc însuşiri. Asfaltul se reîntorcea la lungimea şi lăţimea lui.

Acesta era repausul oraşului, atunci când asfaltul dobândea însuşiri. Oraşul nu mai era atunci decât trotuar, perete sau pod. Oraşul era îndiguit atunci când asfaltul avea însuşiri. Acest lucru îi dădea Irenei o siguranţă exterioară. Dar astfel ieşea la iveală propria ei nesiguranţă lăuntrică, inundându-i capul. Nesiguranţa nu se lăsa îndiguită. Oraşul şi capul erau alternanţa dintre repaus şi mişcare. Când capul era în repaus, asfaltul creştea. Când asfaltul era în repaus, creştea golul din cap. Când oraşul năpădea gândurile Irenei, când gândurile Irenei năpădeau oraşul.

Irene traversă strada pe roşu. Un bărbat se luă după ea. Fuma. Mergea încet. Irene vru să-l lase s-o depăşească. Bărbatul n-o depăşi. Fumul îi venea în faţă. Irene îşi întoarse faţa. Auzea respiraţia bărbatului. şi că acesta mergea în pas cu ea. Îşi schimbă pasul. Privea doar de-a lungul pereţilor caselor. Simţea că bărbatul mişca mâinile în acelaşi ritm cu ea. Drept pentru care nu îşi mai mişcă mâinile. Era întuneric. Senzaţia de a nu avea mâini o ameţea. E ca şi cum ai sta întins în pat şi te-ai face că dormi, gândi Irene. şi e ca şi cum ai forţa ceva, din frică. Încă doi-trei paşi, gândi Irene, şi bărbatul va avea impresia că-i aparţin. Ca să nu-i aparţină bărbatului, Irene o luă după un colţ.

Adaugati o recenzie

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Calatorie intr-un picior. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Herta Muller

Herta Muller a publicat inca 5 carti prezente in libraria noastra, Animalul inimii, Inca de pe atunci vulpea era vanatorul, Regele se-nclina si ucide, Leaganul respiratiei, Omul este un mare fazan pe lume, dintre care primele 3 sunt pe stoc si pot fi expediate imediat.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter