Făcătorii de mumii
Abia în timpul Dinastiei a V-a (în jurul anilor 2400 î.Hr.) se impune acel ritual de înmormântare, care corespunde cel mai bine concepţiilor vechilor egipteni: mumificarea, încercarea de a păstra leşul cu înfăţişarea lui reală.
Tehnica mumificării i-a preocupat, nu numai pe istoricii de artă şi pe arheologi, ci mai ales pe medici şi chimişti. In pofida folosirii tuturor metodelor de cercetare cunoscute, nici astăzi nu a fost dezlegată în amănunţime tehnica îmbălsămării cu toate că aventurierii şi cercetătorii au scris foarte mult despre ea.
Prima şi cea mai cunoscută descriere a ei este cea făcută de istoricul grec Herodot, care a călătorit în Egipt în secolul al V-lea î.Hr. însemnările sale sunt deseori foarte detaliate şi de aceea, chiar dacă sunt concrete, dar nu întotdeauna corecte, ele reprezintă o sursă bună pentru un istoric. Sigur acelaşi lucru este valabil şi pentru informaţiile legate de mumificare:
Existau oameni a căror meserie era mumificarea. Când la ei era adus un cadavru, ei arătau familiei modele de mumii, reproduse la scară naturală. Ei susţineau că deţin cea mai perfectă tehnică de mumificare, excepţie făcând cea făcută de zei. Personal nu cred că în acest caz trebuie menţionat numele zeului. Mai arătau familiei un al doilea model, care costa mai puţin, apoi un al treilea, cel care era cel mai ieftin. Mumificatorii explicau totul şi întrebau ce a ales familia mortului. Cei ce au adus cadavrul spuneau preţul pe care erau dispuşi să îl plătească şi plecau. Mumificatorii rămâneau în camera mortuară.
Cea mai scumpă metodă de îmbălsămare este oarecum următoarea: la început se scoate creierul prin fosele nazale cu ajutorul unui cuţit din aramă, apoi se toarnă parţial o soluţie peste creier. Apoi cu ajutorul unui cuţit bun se taie burta, se scot intestinele şi organele interne. Corpul este spălat cu vin de palmier şi uns cu diverse arome frumos mirositoare. Urmează conservarea corpului prin ţinerea lui în natron timp de şaptesprezece zile. în continuare, corpul este spălat şi învelit cu legături. Deasupra ele sunt date cu un fel de soluţie de cauciuc, folosită în Egipt în locul cleiului argilos. în sfârşit, mumia este luată de familie. între timp, ei au făcut un coşciug care este aşezat în camera mortuară perpendicular. Acesta este cel mai costisitor procedeu. Cine doreşte să cheltuiască mai puţin, alege cealaltă cale: cadavrul nu este tăiat pentru scoaterea organelor interne. Burta este umplută de această dată cu ulei de cedru, introdus prin anus ca să nu poată curge pe dinafară. Cadavrul astfel preparat stă apoi tot atâtea zile în natron. După aceea din corp este scos uleiul de cedru. Uleiul are calitatea de a „spăla" atât de bine carnea şi organele interne astfel că rămân doar pielea şi oasele. După încheierea procedurii, cadavrul este dat familiei.
Cea de a treia posibilitate, pentru cei cu mai puţine mijloace financiare, este următoarea: burta este curăţată cu un diuretic şi sărată. Cadavrul este ţinut apoi tot şaptesprezece zile în natron, iar după aceea este luat de rude.
