Evoluţia ne-a oferit o mulţime de mecanisme de supravieţuire, în linii mari, acestea pot fi împărţite în două categorii funcţionale: dezvoltare şi protecţie. Aceste mecanisme de dezvoltare şi protecţie sunt comportamentele fundamentale de care e nevoie pentru ca un organism să supravieţuiască. Sunt sigur că ştiţi cât de important este să vă protejaţi. însă s-ar putea să nu vă daţi seama că dezvoltarea şi creşterea sunt şi ele la fel de esenţiale pentru supravieţuire - chiar şi dacă sunteţi adult şi aţi atins înălţimea maximă pe care o puteţi avea. în fiecare zi, miliarde de celule din corpul vostru se uzează şi trebuie înlocuite. De exemplu, toată căptuşeala de celule a intestinului este înlocuită la fiecare şaptezeci şi două de ore. Pentru a menţine acest flux continuu de celule, în fiecare zi corpul trebuie să cheltuiască o cantitate semnificativă de energie.
Deja n-o să vă mai surprindă să aflaţi că prima dată mi-am dat seama cât de importante sunt comportamentele de creştere şi de protecţie, în laborator - acolo unde observaţiile mele asupra celulelor individuale m-au condus, de atâtea ori, la revelaţii profunde despre corpul pluricelular al omului. Atunci când clonam celule endoteliale omeneşti, acestea se retrăgeau din calea to-xinelor pe care le introduceam în vasul de cultură, la fel cum oamenii se dau la o parte din calea leilor din savană şi a hoţilor, pe aleile întunecate. De asemenea, celulele gravitau către substanţele nutritive, la fel cum oamenii gravitează către micul dejun, către masa de prânz, către cină şi către iubire. Aceste mişcări opuse definesc cele două reacţii celulare de bază la stimulii din mediu. Gra-vitarea către un semnal care sprijină viaţa - cum ar fi substanţele nutritive - caracterizează o reacţie de dezvoltare, de creştere; îndepărtarea de semnale ameninţătoare, cum ar fi toxinele, este caracteristică pentru o reacţie de protecţie. De asemenea, trebuie remarcat că unii stimuli din mediu sunt neutri şi nu provoacă nici reacţie de dezvoltare, nici reacţie de protecţie.
Cercetările mele la Stanford au arătat că aceste comportamente de dezvoltare/protecţie sunt esenţiale şi pentru supravieţuirea organismelor pluricelulare, cum ar fi oamenii. Dar cu aceste mecanisme de supravieţuire opuse, care au evoluat de-a lungul a miliarde de ani, e o problemă. Se dovedeşte că mecanismele care sprijină dezvoltarea şi cele care sprijină protecţia nu pot să funcţioneze în mod optim, în acelaşi timp. Cu alte cuvinte, celulele nu pot să se apropie şi să se îndepărteze în acelaşi timp. Celulele din vasele de sânge, pe care le-am studiat la Stanford, prezentau o anumită anatomie microscopică pentru a-şi asigura hrana - şi o alta, cu totul diferită, pentru a asigura o reacţie de protecţie. Lucrul pe care nu puteau să-1 facă aceste celule era să prezinte ambele configuraţii, în acelaşi timp.
