M-am trezit într-o stare în care nu exista nimic în afara fricii de alte lovituri. Nu eram deloc pregătit pentru asta, erau doar vorbe naive pe care mă bizuiam; pentru durere, nu te puteai antrena. Fiecare răsucire pe prici îmi provoca dureri nemaivăzute. încercam să evit orice mişcare, dar să stau în aceeaşi poziţie era la fel de rău. Am pipăit locurile în care mă ustura cel mai tare, am atins umflăturile ca nişte nuci. Nu-mi găseam nasul, ochiul rănit era şi mai umflat ca înainte. Am încercat să deschid gura, dar m-am cutremurat de durere; cred că-mi rupseseră maxilarul. Văzusem delincvenţi care fuseseră scoşi din sala de interogatoriu în starea asta; partea inferioară a feţei, maxilarul şi buzele nu mai colaborau. Am încercat să-mi imaginez cum arată faţa mea, dar m-am cufundat într-un somn febril.
Durerile noi m-au trezit însă; doctorul se afla în celulă. Nu vedeam ce face. îmi puse membrele la loc şi mi le bandajă. Am urlat, dar aceea nu era vocea mea. Mormăi ceva cum c-ar trebui să mă adun, îşi încheie treaba şi ieşi. Mai târziu, mult mai târziu, am găsit supă şi apă lângă prici. Am băut. A curs pe la colţurile gurii, a picurat pe jos. N-am amestecat supa. Am ascultat temător paşii care se apropiau, m-am culcat uşurat la loc când s-au îndepărtat, în fazele în care eram conştient, am auzit un ciocănit de undeva de departe. Oare Henri voia să vorbească cu mine? Nu aveam putere să răspund, nu reuşeam să mă concentrez pe descifrarea alfabetului.
Două zile, poate chiar mai mult, m-au lăsat în pace. Deşi nu mă atingeam de supă, nu-mi era foame. într-o noapte am vomitat apa pe care o băusem. Aşteptam un semn din partea lui Henri. Mi-am îndesat geaca sub umeri, ca să stau cu capul lipit de perete. Am stat şi-am ascultat ore-n şir, încurcat într-o învălmăşeală de gânduri şi închipuiri.
Mi-am imaginat-o pe maică-mea, o femeie foarte severă, părea mai bătrână decât era. Fratele meu îmi povestea că-1 convinsese să studieze medicina printr-o procedură sumară; era nevoie urgentă de medici. îl adusese şi pe învăţătorul nostru comun, amândoi aveau barbă. Unul din ei îmi arătă broşa de aur pe care-o primiseră de la Maiestatea Sa.
— Tata are o slăbiciune pentru împărat, spuse Chantal. Stătea pe ţeava hidrantului de pe colţ şi purta rochia
care-mi plăcea cel mai mult. Petele roşii îi acopereau picioarele goale până la genunchi. Netezi materialul dintre coapse. Ce subţire era în talie. Rochia n-avea decolteul adânc, dar venea strâns pe piept.
— Care împărat? am încercat să mă ridic.
— Napoleon. Cu doi paşi legănaţi ajunsese lângă prici şi se aşeză în golul de lângă genunchii mei. Papa nu e monarhist. Are o afinitate pentru lucrurile ceremonioase. Se aplecă peste şoldul meu şi se sprijini pe coate. înainte de război, se împotrivea oricărei forme de rebeliune.
