ÎN SERILE CÂND RĂMÂNEAU LA MINE, jucam cărţi. Aviditatea după bani îl făcea pe Corbu să joace nebuneşte. îl lăsam să câştige, nu mult, doar cât trebuia ca să fie încântat. Uneori mi-era milă de el. Aveam o singură mustrare de conştiinţă, aceea că deşi îi cunoşteam gândurile, nu-1 înlăturam din calea mea. Dar era oare posibil? înlăturându-1 pe el, pierdeam pe Gina şi speranţa de a-mi vedea curând copilul. Ştiam că omul acela ţinea sub călcâiul său sufletul meu. De câte ori nu-i simţeam loviturile!... Mă întovărăşeam cu el, contra mea. Când el se supăra, eu trebuia să zâmbesc umil. Era doar tatăl oficial al copilului meu! Era legea, căreia trebuia să mă supun fără crâcnire!...
Gina mă înţelegea, căuta să-mi aline chinul, dar ea nu putea suferi alături de mine. Dorinţa ei se realizase: găsise în mine dragostea ei. Când pleca de la mine, ştiam că pentru celălalt Gina nu mai oprise nimic din ce avea mai frumos. O singură satisfacţie aveam: aceea că el se amăgea, crezând-o aliata lui. De multe ori, Gina îmi povestea planurile pe care le făceau împreună.
„Cucereşte-1", o îndemna el, „zăpăceşte-1, pentru ca să nu-şi mai dea seamă ce face! Numai astfel vom putea pune mâna pe averea lui".
Şi în culmea hohotelor de râs, Gina repeta spusele sale: „Orbeşte-1 cu promisiunea că odată ai să fii amanta lui!" - Şi tu ce-i spui? o întrebam pe Gina.
„Ah, dragă, dar omul acela îmi cere să fiu amanta lui şi tu, desigur, nu-mi dai voie nu-i aşa?
„Nu, însă promite-i că vei fi a lui, atunci când va trece jumătate din averea ce o are pe numele copilului nostru. înşală-1!"...
Acesta era Corbu, şi-n faţa lui trebuia să fiu calm, să răspund zâmbind cordial la salutul său şi la complimentele stupide pe care mi le făcea uneori. Era atât de sigur de Gina, încât uneori o lăsa câte trei, patru ore singură cu mine.
Când Gina i-a spus că eu sunt aproape convins să fac ceea ce dorea el, adică în toamna următoare să cedez, pentru copil, jumătate din averea mea, rivalul meu jubilă. Se considera cu un pas avansat pe teritoriul meu. însă, spre a vedea dacă poate să fie cu desăvârşire ticălos, spusei Ginei să-i comunice că hotărârea mea s-ar realiza mai curând dacă el ar consimţi ca ea să devină amanta mea. Voiam să cunosc pe omul acela, care spunea pe toate drumurile că-şi iubeşte nevasta. Şi Gina nu întârzie cu răspunsul nici două zile. O înţelesei după lacrimile pe care nu şi le putea stăpâni.
Deci puteam s-o am amantă, cu consimţământul bărbatului ei. Căutai s-o liniştesc pe Gina:
- Nu mai plânge, lasă! Bărbatul tău e dispus şi consimte să-mi fii amantă şi crede că eu nu cunosc planurile sale diabolice.
Vei fi amanta mea, dacă soarta ne-a rezervat acest noroc. Să ne resemnăm. Iar dacă Dumnezeu s-a unit cu el, noi să ne unim cu dracul, dar să-1 învingem!... Să fim uniţi, pentru copilul nostru; lui să-i oferim o soartă mai bună. Vei lupta tu lângă mine? Vei suferi alături de mine? Vei muri cu mine?...
- Dar n-am să te părăsesc niciodată!...
Se ţinu de cuvânt. Dragostea Ginei a fost singura mea fericire şi care a ţinut până la sfârşit.
Toată lumea ştia că Gina era amanta mea, lucru pe care nu-1 ascundeam tocmai bine; numai bărbatul ei zâmbea încrezător şi satisfăcut. Şi zâmbetul lui lua proporţii când Gina îl asigura că totuşi nu-mi va ceda vreodată. Omul acela, care se dovedise hrăpăreţ peste măsură, putea să fie şi prost tot pe-atât. Speculase vecinii cumpărându-le terenurile pe preţuri mici, înşelase pe tatăl Ginei luându-i toată moşia. Gândul lui era să pună stăpânire până dincolo de mine. Ce putea să însemne Gina, pentru ambiţia lui?...
