Ea luă un taxi până acasă. El n-o lăsă să intre, îi dădu adresa unui ofiţer. Aşa a devenit slujnică.
Ani în şir ofiţerul a venit noaptea la ea. Tata se făcea că doarme, înţelesese că numai de aceea are tot ce aveau şi copiii ofiţerului. Avea voie să-1 numească tată pe ofiţer numai când nu auzea nimeni. Avea voie să şi mănânce la aceeaşi masă cu ei. într-o zi, când nevasta ofiţerului o certă pe bunica, fiindcă nu spălase bine paharele, tata a spus: Tată, dă-mi apă. Nevasta ofiţerului 1-a privit pe copil, apoi pe ofiţer, de parcă i-ar fi sărit ochii din obraz, spuse ea.
I-a smuls cuţitul bunicii din mână şi a tranşat singură iepurele.
Toţi mâncau şi bunica împacheta. Cu geamantanul în mână a ridicat de pe scaun copilul care avea obrajii îndopaţi cu bucăţi de carne. Copiii ofiţerului voiau să ne conducă la uşă, dar nevasta ofiţerului nu i-a lăsat să se scoale de la masă. Ne-au fluturat şerveţelele albe. Ofiţeml nu a cutezat să privească spre uşă.
Dentistul mai avusese două femei, spuse Tereza. Amândouă îl părăsiseră, pentru că voiau copii. El nu putea să procreeze. Cu bunica ar fi avut noroc, dacă s-ar fi lăsat un pic păcălit. Când a murit, tata a moştenit casa lui.
Vrei să ai copii, m-a întrebat atunci Tereza. Nu, am spus. închipuieşte-ţi, mănânci zmeură, raţă şi pâine, mănânci mere şi prune, înjuri şi cari piese de maşini încoace şi încolo, călătoreşti cu tramvaiul şi te piepteni. Şi toate astea devin un copil.Mai ştiu că mă uitam la clanţa mesteacănului. Şi că, deşi nu se vedea încă din exterior, nuca de la subsuoara Terezei era acolo cu noi. Nu se grăbea, dar creştea mare.
Nuca crescu împotriva noastră, împotriva a tot ce era iubire. Era gata de trădare, insensibilă la vină. Ea ne mistui prietenia, înainte ca Tereza să moară din cauza ei.
Prietenul Terezei era cu patru ani mai mare decât ea. Studia în capitală. Deveni medic.
Pe când medicii încă nu ştiau că nuca îi prinde în plasa ei, ca un păianjen, pieptul şi plămânii Terezei, dar ştiau deja că nu putea avea copii, studentul era deja medic plin. I-a spus că voia copii. Dar aceasta a fost doar faţa ascunsă a adevărului. A lăsat-o pe Tereza, ca să nu i-o smulgă moartea din viaţa lui. învăţase prea multe despre moarte.
Nu mai eram în ţară. Eram în Germania şi primeam ameninţări cu moartea de departe, de la căpitanul Piele, sub formă de apeluri telefonice şi de scrisori. Antetele reprezentau două suliţe încrucişate, în fiecare scrisoare se afla un fir de păr negru. De la cine oare.
Priveam cu atenţie scrisorile, ca şi când asasinul pe care mi-1 va trimite căpitanul Piele ar fi trebuit să şadă printre rânduri şi să mi se uite în ochi.
Sună şi am ridicat receptorul. Era Tereza.
Trimite-mi bani, vreau să te vizitez.
Ai voie să călătoreşti.
Cred că da.
Asta a fost convorbirea.
