Carti»Autori»

Valeriu Anania

Întoarcerea ca memorialist a scriitorului Valeriu Anania, după ce preţ de peste un deceniu şi-a consacrat energia realizării unei noi ediţii a Bibliei, surprinde şi impune. Calitatea documentară – o mărturie subiectivă de primă mînă – rămîne, desigur, esenţială, iar specialiştii în istoria B.O.R. sub regimul comunist şi istoricii preocupaţi de „dosarul“ grevei studenţilor clujeni din 1946 (cu conflictele româno-maghiare aferente) n-o vor putea ocoli. Ceva mai puţin s-a vorbit pînă acum despre dimensiunea literară (de excepţie) a cărţii.

„Era în vara lui 1941. Absolvisem Seminarul Central; destul de sărac, nu aveam nici o meserie, aşteptam toamna, să intru la Facultatea de Teologie cu o bursă oarecare. Inspirat de un articol al lui Arghezi publicat în revista Vremea, mă angajasem chelner la restaurantul jupînului Manole Şerbănescu – un local de clasa a doua, pe strada Vasile Lascăr – şi cîştigam bani buni, lucrînd cu şervetul, de la şapte seara pînă spre unu noaptea.“ Cu acest pasaj abrupt se deschid Memoriile lui Valeriu Anania: o carte spectaculoasă, în care aventura spiritual-ecleziastică se îmbină cu cea politică şi literară. Scriitor în viaţa civilă, actualul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este, la 88 de ani, o figură-cheie a ortodoxiei postbelice, martor privilegiat al dramelor istoriei noastre recente şi actor implicat în cîteva momente grave ale ei."

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, judeţul Vâlcea) este un cleric ortodox român ce deţine în prezent rangul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mitropolie ce aparţine Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, mai este cunoscut ca scriitor, poet şi dramaturg al literaturii româneşti contemporane.

S-a afirmat în literatură încă de pe băncile şcolii, făcându-şi debutul în anul 1936 la revista "Vremea", apoi la revista "Dacia Rediviva", al cărei redactor principal a şi fost. După ani a colaborat la revistele: "Gazeta Literară", "Luceafărul", "Magazin Istoric", "Ateneu" şi altele.

A publicat în revistele centrale bisericeşti, "Glasul Bisericii", "Mitropolia Olteniei", buletinul şi calendarul "Credinţa" din Detroit, "Renaşterea" de la Cluj-Napoca (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul). Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim "Filele de acatist" (1976), "Acţiunea catolicismului în România interbelică" (1992) penultima lucrare, "Cartea deschisă a Împărăţiei", o tâlcuire competentă a Sfintei Liturghii izvorâtă din experienţa de bun orator a Înalt Preasfinţiei Saleblicat si ultima aparitie "Memorii" in 2008,in care-si descrie viaţa in toate etapele ei, articole cu caracter teologic, predici, note şi comentarii.

Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să menţionăm dramele: "Mioriţa" (1966); "Meşterul Manole" (1968); "Du-te vreme, vino, vreme!" (1969); "Păhărelul cu nectar" (fantezie pentru copii-1969); "Steaua Zimbrului" (1971); "Poeme cu măşti" (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale ţării: "Barbu Ştefănescu Delavrancea" din Bucureşti, "Alexandru Davila" din Piteşti, "Dramatic" din Baia Mare ş.a

Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul astfel că in anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. I-au apărut volumele de poezii: "Geneze" (1971); "Istorii agrippine" (1976); "File de acatist" (1981); Anamneze" (1984); "Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi" (1992); "Poezie religioasă românească modernă" (1992). La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri: "Greul Pământului" (1982), "Rotonda plopilor aprinşi" (1983), albumul "Cerurile Oltului" (1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), romanul exotic "Străinii din Kipukua" (1979) şi multe altele.

În anul 1982 a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

Carti scrise de Valeriu Anania

Pachet Promotional Valeriu Anania
Valeriu Anania
156.00 129.95 RON
Pachet promotional
Memorii
Valeriu Anania
65.95 RON
Teatru II
Valeriu Anania
54.90 RON
Teatru I (editie cartonata)
Valeriu Anania
44.95 RON
Amintirile peregrinului Apter
Valeriu Anania
14.42 RON
Despre noi si despre altii
Valeriu Anania
16.00 RON
Poeme
Valeriu Anania
39.95 RON
 
Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter