Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul : O istorie universala

Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul : O istorie universala

Editia: 2
40,00 Lei

Info

Recenzie Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul : O istorie universala

Fiindcă este vorba de diplomaţi, se ridică de la început o întrebare: ce este un diplomat? Autorul dă câteva opinii (inclusiv a lui Hitler!), la care aş dori să adaug, pentru a completa evantaiul larg al percepţiilor, pe cea dată de diplomatul francez Jules Cambon, în 1925: „Nu cunosc o activitate mai complexă decât profesia de diplomat - spunea Jules Cambon.

În orice caz, nu mai există o altă profesie în care să existe atât de puţine reguli precise şi atât de multe lucruri bazate pe tradiţie, în care pentru reuşită să fie nevoie de atâta perseverenţă şi în care succesul să depindă în mai mare măsură de jocul întâmplălrii, în care să fie atât de necesară o disciplină severă şi care să ceară de la cei care o practică un caracter atât de ferm şi un spirit atât de independent”. Lumea în care ne introduce lucrarea d-lui dr. Alexandru Popescu - şi am în vedere în primul rând „lumea românească” a „diplomaţilor-spioni”, dar nu numai - este încă una plină de secrete, de „eroi” şi de „trădători”, de „prieteni” şi de „duşmani”, în care ultimul cuvânt îl va spune nu o persoană sau alta şi nici chiar posesorul puteri la un moment dat, ci istoria. Să avem încredere în ea! - prof. univ. dr. Ion Calafeteanu

Interesul principal al lucrării domnului dr. Alexandru Popescu, autor al unor volume privitoare la istoria României în perspectivă universală,  a relaţiilor culturale, diplomatice şi a spionajului, apărute în ţară şi peste hotare, constă în abordarea unui domeniu important al istoriei contemporane, cu repercusiuni din cele mai directe pentru existenţa naţiunilor, a contextelor internaţionale. Adresându-se în egală măsură specialiştilor, cât şi unui public larg şi constituind prima contribuţie de acest fel apărută în ţara noastră,  lucrarea este destinată să satisfacă, pe baza unei ample bibliografii şi a unor documente inedite din arhive româneşti şi străine, cunoaşterea cauzelor, contextelor şi urmărilor implicării diplomaţilor din întreaga lume, din Antichitate până în perioada contemporană, deci în perspectivă universală, în activităţile informative, de spionaj. - prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu

Cartea "Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul" a fost publicata in categoria Istorie / Diverse si inregistrarea noastra a fost actualizata ultima oara la data de 17.03.2014. A fost scrisa de Alexandru Popescu si a fost publicata de editura Cetatea de Scaun. Se poate cumpara cartea Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul prin comanda online (nu sunteti obligati sa va creati un cont) sau, daca va e mai confortabil, puteti sa ne contactati telefonic la numarul din header iar operatorii nostri ca vor prelua comanda. Pretul "Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul" este de 40 RON, include toate costurile, mai putin transportul.

Caracteristici

ISBN: 978-606-537-000-5
Pagini: 374
Format: 17 x 24 cm
Nr. Volume: 1
Limba: ro

Pret Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul : O istorie universala

Produs indisponibil

Cartea nu se mai gaseste pe stocul nostru si nici pe stocul furnizorilor nostri. Cel mai probabil, cartea a fost complet epuizata, asa ca va recomandam sa alegeti un produs care este pe stoc.

Produse similare si recomandari

Istoria corpului
Alain Corbin, Jean-Jeacques Courtine, Georges Vigarello
119.00 RON
America : Descoperire, Colonizare
Corneliu Nicolescu
25.00 RON
America : Independenta, Secesiune
Corneliu Nicolescu
25.00 RON
USLA in stare de hipnoza
Marian Romanescu
35.00 RON
Istoria anarhismului
Jean Preposiet
34.90 RON
Dacia in autorii clasici
G. Popa-Lisseanu
15.26 RON

Comentarii si recenzii

Incurajam utilizatorii inregistrati sa scrie recenzii de calitate pentru cartea Agentii marturisiti. Diplomatii si spionajul : O istorie universala. Dupa ce acestea vor fi aprobate de echipa noasta editoriala, autorii recenziilor vor primi puncte de discount, cupoane valorice sau alte avantaje.
Daca aveti deja un cont, autentificati-va, daca nu, va rugam sa va creati un cont.

Alexandru Popescu

Alexandru Popescu a publicat inca 2 carti prezente in libraria noastra, Academia secretelor. Intelectualii si spionajul. O istorie universala, Frumoasele agente. Femeile si spionajul. O istorie universala.

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter