Sunetele se ţes cu razele soarelui, deja tomnatic. Unele inflexiuni au culoarea razelor, sunt fire sonore de aur, care zboară prin văzduh ca fosfenele.
Carmen geme de pasiune mortală, pe care în zadar ai căutat-o în acelaşi grad în nuvela din care a fost extras libretul.
Iubirea, nebunia fiziologiei, nu se poate spune, toată, decât prin muzică, fiindcă durerea se exprimă prin ţipete, şi muzica e ţipătul perfecţionat. Pictura şi sculptura sunt arte inferioare: ele pot reprezenta iubirea, dar nu o pot exprima. Poezia ţine mijlocul, pentru că abia o poate exprima. Pictura şi sculptura sunt frumoase pentru că se adresează, prin forme, creierului. Muzica se adresează, prin creier, fiziologiei. Muzică frumoasă nu există: ea nu este „reprezentare". Muzica ori nu e nimic, ori ţine de sublim, ca tot ce zguduie adâncurile insondabile ale fiinţei noastre, ca tot ce exagerează durerea de a trăi. De aceea orice muzică, chiar şi un vals, dacă mişcă profund, e tristă... Dar asta e filozofia celor patruzeci de ani ai tăi, flămânzi de cei douăzeci ai ei!... Mă duc la Adela. Am venit de la ea adinioarea. Dar e imposibil să nu mă duc. Voi găsi pe drum un pretext. Imaginea ei îmi înăbuşă respiraţia. Mă duc să mă liniştesc de ea cu prezenţa ei.
Ultima zi. Ultima. O fi regretând? Mi-a spus noutatea ca un lucru neaşteptat şi contrariant: „Ştii, trebuie să plecăm mâne. Mama a primit o telegramă. Afacerile moşiei".
Acum e încă aici! Noaptea care vine are să doarmă aici, aproape. Dar mâne, pe vremea asta, are să fie aiurea, departe, dincolo de Moldova, „la câmp", cum zic ţăranii, în altă lume. De mâni nu vom mai avea nimic comun - nici spaţiul şi timpul, care nu ne vor mai încadra la fel viaţa.
A împachetat toată ziua.
Imediat după prânz m-a chemat cu câteva cuvinte clare, dar cu semnificaţie afectivă mai obscură, scrise pe un bilet de vizită parfumat (pentru ce?): „Iubitul meu prieten, te aşteaptă A.."
„Te aşteaptă A", în loc de invariabilul şi protocolarul: „Te rog vino la noi!", cu specificarea motivului pentru care mă cheamă şi cu numele ei întreg.
înainte, accentul cădea pe motivul invitaţiei, şi „Adela" era numai o iscălitură... „Te aşteaptă A" nu este o simplă invitaţie.este o stare de suflet - este un vers liric! şi „A" este semnul unei mai strânse apropieri decât „Adela" de până acum. (Ea însăşi, mai cordial decât „Adela M...".) O revoluţie tot atât de complicată este: „Iubitul meu prieten". Oricât ar fi o formulă, „iubitul", mai ales din partea unei femei, conţine încă în el căldura verbului din care provine, iar „prieten" suprimă distanţa pusă de insipidul „maître", care de altfel nu se mai potriveşte astăzi. Dar o diferenţă de douăzeci de ani între doi oameni exclude apelativul „prieten", mai ales din partea celui mai tânăr. (Discipolul meu T... nu mi-ar putea spune niciodată: „Iubitul meu prieten".) îmi acordă femeia, prin acest cuvânt, dispensă de zece ani, ceilalţi zece fiind apanajul însuşirii mele de bărbat?...
...Era în odaia de primire. Strângea obiectele mărunte şi le învălea în hârtie. Şi-a retras mâna când am voit să i-o sărut: „E plină de praf. La protestările mele, a fugit în camera de-alături, am auzit-o spălându-se zgomotos şi, întorcându-se în odaie: „Uite, dacă vrei numaidecât să faci toate politeţele. Dar să ştii că Ie faci acum şi pentru sfârşitul vizitei", l-am sărutat aşadar manile amândouă.
în zâmbetul cu care îmi spunea aceste cuvinte mi s-a părut că disting, stingându-se treptat, murind, o intenţie de ironie, şi zâmbetul era numai în ochi. Peste câteva clipe zâmbetul îi iradia, bun ca o lumină caldă, nu numai pe toată figura, dar parcă pe întreaga ei făptură.
— Ai să stai două ceasuri să-mi ţii de urât, dacă nu ai altceva mai bun de făcut. Vrei? Pe urmă am treburi care au să mă poarte prin toate odăile şi prin cămară... Dar diseară trebuie să facem o plimbare de adio, lungă, lungă, lungă... Nu te chem la masă, pentru că nu avem masă ca lumea. împachetăm tot.
Cu decolteul în formă de inimă şi braţele, de gospodină, goale până la cot, plecându-se ici, ridicându-se în vârful picioarelor dincolo, era aceea care ar fi putut fi lângă mine totdeauna, dacă m-aş fi născut cu zece ani mai târziu şi care acum pleca cu viaţa ei tot atât de departe de a mea, ca Sirius de Alfa din Centaur.
