A doua regresie a fost mai interesanta.
„Sunt în Evul Mediu. Secolul al doisprezecelea. Sunt un tânăr, un preot, foarte frumos, care trăieşte în munţi - arată ca în partea central sudică a Franţei. Există defilee adânci şi văi, astfel încât este greu de mers, dar mulţi oameni vin la mine. Ei au nevoie de ajutorul meu fizic şi psihologic. Cred în reîncarnare şi îi influenţez şi pe alţii să creadă, ceea ce le oferă o mare alinare. Oamenii bolnavi - leproşi şi copii suferinzi - vin la mine şi când îi ating, mulţi dintre ei se vindecă în mod miraculos. Bineînţeles că sunt o persoană iubită. Nimeni altcineva nu are harul meu.
„Tatăl meu din viaţa actuală este fermier în această viaţă şi locuieşte la o distanţă de un kilometru faţă de mine. El este tot ceea ce nu sunt eu: lacom, necredincios, acaparator, un mizantrop. Este cel mai bogat om din regiune, dar banii şi pământurile lui nu o tentează pe fata cu spirit liber de la ţară pe care o doreşte, deşi el ar renunţa la totul pentru iubirea ei. Ea mă iubeşte pe mine şi este dispusă să accepte o iubire spirituală, platonică, deoarece eu îmi respect legămintele de celibat, „lubindu-te pe tine îmi arăt iubirea faţă de Dumnezeu", îmi spune ea.
O armată invadatoare de la Roma a putut pătrunde în defileu şi a înconjurat satul. Ei atacă. Sunt prins. Fermierul mă denunţă la autorităţi, pretinzând că practic magia neagră. Când aud poveştile despre puterea mea de a vindeca şi despre convingerea mea că voi trăi alte vieţi în viitor, îl cred pe fermier şi sunt ars pe rug. Este o moarte groaznică, deoarece, odată cu flăcările, fumul mă împiedică să o văd pe iubita mea care, plângând, a venit să mă vadă murind şi să-mi ofere cât de cât mângâiere. La câteva minute după ce eu mor, se aruncă în prăpastie şi moare imediat.
După moarte pot să privesc în jos, la sat, să văd ce se întâmplă. Invidia fermierului faţă de mine, de care nu prea îmi dădeam seama când eram în viaţă, nu a dispărut niciodată. El va trebui să se mulţumească cu o căsnicie fără iubire şi devine din ce în ce mai înverşunat şi mai crud. în analiza vieţii, mă văd cum vin înapoi într-o viaţă viitoare pentru a-l ajuta pe fermier, acum fierar, cu lecţiile lui de viaţă, dar nu prea sunt în stare să-l ajut. El va veni înapoi iar şi iar, dar fără a evolua. Simt că am eşuat, şi am eşuat deoarece, în adâncul inimii mele de creştin, îl urăsc. El m-a omorât şi, chiar mai rău, a omorât-o şi pe femeia pe care o iubeam. Mă bucur că era îndârjit, neîmplinit şi trist. Ştiu că nu se cuvine să gândesc aşa, dar nu mă pot abţine. Ar fi o minciună să pretind că nu e aşa."
După plecarea Cristinei din acea zi, mi-am notat să urmăresc dacă simptomele de astm s-au mai ameliorat, deoarece credeam că moartea preotului pe rug şi fumul aveau o legătură cu boala. (Acest lucru este ceva destul de obişnuit; problemele cu respiraţia au deseori rădăcini în vieţi anterioare.) De fapt, până la următoarea noastră şedinţă, respiraţia i s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, iar astăzi simptomele ei nu sunt nici pe departe la fel de serioase.
Am mai făcut o observaţie: „Invidia este ceea ce i-a agăţat pe fermier şi pe preot împreună în altă viaţă - şi, probabil, şi în cea actuală. Acum, tatăl Cristinei a avut ocazia de a compensa invidia şi trădarea manifestată faţă de ea în vieţile anterioare. El ar fi putut să o susţină din punct de vedere moral recunoscându-i talentul şi ar fi putut să o recompenseze promovând-o în ierarhia companiei. El a ales să nu facă asta. Poate că va fi nevoie de încă o viaţă pentru ca el să înveţe compasiunea şi altruismul."
în următoarea şi ultima ei regresie, Cristina s-a văzut într-un orăşel din Anglia anilor 1800.
„Este interesant să trăieşti aici", mi-a spus ea. „Pentru prima dată în istorie, bărbaţii se duc la muncă, plecând de acasă şi ducân-du-se la birouri şi fabrici, în timp ce femeile au sarcina de a avea grijă de casă. Asta înseamnă un nou tip de societate, relaţii diferite între soţ şi soţie. Dar sunt norocoasă: sunt încă tânără, douăzeci de ani, necăsătorită şi mi-am luat o slujbă într-o fabrică de textile, astfel încât pot câştiga ceva bani.
Când ajung acolo, mă gândesc la tot felul de modalităţi de creştere a producţiei şi, în acelaşi timp, de reducere a costurilor. Supraveghetorul meu este impresionat şi îmi cere tot timpul sfatul. Este foarte frumos şi spune că mă iubeşte. Şi eu îl iubesc."
