Proba mierii

Proba mierii
Fragment Proba mierii

Editura Trei
23,00 Lei
021 316 70 53
Cumpara cartea

Vorbeam puţin despre dragoste, dar niciodată despre sex, de parcă am fi coborât din îngeri. Chiar şi astăzi, după ce ne-am căsătorit şi am făcut mulţi copii, abia dacă ne încumetăm să batem câteva apropouri.
Când văd în romane sau în filme cum vorbesc fetele între ele, pe ce ton se destăinuie, îmi dau seama că eu nu am trăit niciodată această experienţă. Discuţia intimă oferă, fără îndoială, prilejul unui veritabil schimb cultural... Am experimentat-o uneori cu femei care doar au trecut prin viaţa mea, dar niciodată cu prietenele mele apropiate. Nici chiar cu surorile mele. Nici chiar după căsătorie.
Singura care mi-a oferit detalii despre viaţa sa sexuală a fost Rihab. O ascultam întotdeauna cu o curiozitate bolnăvicioasă. Pe vremea aceea, era expatriată, ca şi mine, circumstanţă ce pare a le ajuta pe femeile arabe să se elibereze de tirania disimulării, în ceea ce spun sau scriu.
O regizoare libaneză care lucra în Franţa a făcut, pentru Radio France Culture, o serie de interviuri cu băieţi şi fete ce proveneau din lumea arabă, în legătură cu viaţa lor sexuală. Mărturiile lor în araba dialectală, cu o traducere simultană în franceză, erau incredibil de directe şi de curajoase. M-am gândit că asta a fost posibil pentru că emisiunea era destinată ascultătorilor occidentali ai unui post de radio occidental. Niciun post de radio arab nu ar fi difuzat un asemenea program.
Limbajul lui Rihab, crud şi vulgar, calcă în picioare orice lege a disimulării. Lucrăm împreună la bibliotecă.

A venit la Paris dintr-un mediu tradiţional. Şi-a împodobit biroul cu poze ale surorilor ei muhajjabate, cărora vălul le lasă descoperiţi doar ochii, şi îmi povesteşte despre viaţa ei sexuală de parcă mi-ar arăta nişte medalii ale propriei feminităţi. Vorbeşte cu aceeaşi lăcomie cu care mănâncă. Râd împreună cu ea, prefăcându-mă că-i împărtăşesc trăirile, şi plec urechea la noutăţile pe care mi le spune. Poveştile ei sunt întotdeauna despre câte un alt bărbat, niciunul nerămânând prea mult în viaţa ei, din motive pe care nu mi-e greu să le înţeleg. Are ceva agasant, care l-ar exaspera până şi pe cel mai rezistent om din lume. Toţi aprind fitilul şi o iau apoi la fugă. I-am urmărit serialul aventurilor în detaliu. Ştiu totul. încă de la primul bărbat, care căuta să obţină şederea legală în Franţa pentru el şi iubita lui. Căsătoria în alb cu Rihab s-a terminat prin divorţ când acesta a obţinut hârtiile. După care omul s-a întors la iubita lui ca şi cum nimic nu se întâmplase. Rihab nu mai ţine socoteala celor care au urmat.
Cred că numai poveştile ei despre aceşti bărbaţi mă leagă de ea. Numai ele mă fac să-i suport respiraţia gâfâită ce-i însoţeşte descrierile frenetice.
— L-am prins la vecina mea. Nici măcar nu a încercat să nege. Când l-am acuzat de infidelitate, a răspuns încet: O ajutam prin grădină. De ce faci o tragedie din asta?
— Chiar aşa. De ce faci o tragedie din asta? repet eu, amintindu-mi de Gabrielle Solis şi de amantul ei grădinar, din Nevestele disperate.

<< Inapoi la Proba mierii

Pret Proba mierii

In stoc

Cartea poate fi expediata in doar 24 de ore. Timpul de livrare va fi de 24 ore prin curier sau de 3-5 zile prin Posta Romana. Pretul cartii include TVA insa nu include taxele de transport. Mai multe informatii...

Carti
Carti
Cont
0213167053
Contact
Ajutor
FB
Blog de carti
Tweeter