A început destul de prost. Barney era deja băut cînd ne-am întîlnit la restaurant şi, dacă aş fi avut cap, ar fi trebuit să mă întorc imediat şi să plec înainte de a deschide gura. în timp ce mă apropiam, arboră un surîs forţat, de circumstanţă, dar ochii săi spuneau altceva. Ne întîlneam pentru o partidă de şah şi, oricîte sacrificii ar fi fost dispus să facă, strategia lui era să nu piardă - sau cel puţin să facă remiză. Mi-am dat imediat seama că va folosi în avantajul lui orice semn de enervare din partea mea. Urma să jucăm cu piese englezeşti.
Moartea lui Anthony a fost folosită în deschidere, întîlnirea avea loc la trei zile după discuţia de-la-suflet-la-suflet pe care o avusesem cu Caro şi sinuciderea lui Anthony fusese menţionată pe scurt în ziarele de largă circulaţie. Apăruse un scurt necrolog în Times; şi, bineînţeles, Barney aflase totul de la Caro. Era un ziarist prea bun ca să nu-şi fi dat seama că se ascundea ceva în spatele faptelor prezentate public, dar se dovedi neaşteptat de discret în problema asta - probabil la sfatul lui Caro. Trebuie să fi fost îngrozitor pentru mine, îşi dădea seama ce şoc... Am comandat mîncarea şi el ceru să i se mai aducă un gin tonic dublu.
Am încercat din nou să-l văd cu ochii lui Caro - adică afl» încercat să ignor mîna ridicată din cînd în cînd pentru a saluta cîţiva clienţi nou-veniţi, conversaţia cu chelnerul, restaurantul ăsta snob care duhnea a oameni cu bani, veniţi să încheie afaceri-Părea un loc deosebit de nepotrivit pentru întîlnirea noastră; o tautologie necaracteristică. Nu era nevoie să mi se aniilB tească în felul acesta că acum era o „personalitate" de succes.
In cele din urmă, el fu cel care atacă subiectul, cu ochj aţintiţi pe pahar, fără să se uite la mine. Stăteam unul lînga altul, pe banchetă, cu spatele la perete.
